De la sfîrsitul lunii Iulie, presedintele Statelor-Unite a dat impresia de a fi un matamor punînd pacea mondiala în joc, cu declaratiile sale neconsiderate. Thierry Meyssan demonstreaza ca în spatele acestor interventii de tipul unei lovituri cu pumnul, Donald Trump persista în mod discret în politica sa straina, în ciuda opozitiei aproape unanime a Congresului. Este vorba deci, dupa el, de ceea ce denumim în prezent de «o arta a comunicarii», si în trecut «de un joc-dublu». Cît despre restul, presedintele încearca sa faca sa preia cu ajutorul prietenilor lui, controlul Partidului republican, ceea ce îi va permite lui sa simplifice comunicarea, si sa puna în mers cît mai rapid din nou, politica lui anti-imperialista.
Trump în confront cu institutia
În decursul ultimelor trei luni, criza care îl opune pe Donald Trump fata de clasa conducatoare SUA, nu a încetat de a se întari. Tradînd fara dificultati pe presedintele iesit din rîndurile lui, Partidul republican sa aliat cu adversarul lui, Partidul democrat, împotrica Casei-Albe. Cele doua formatii au facut sa fie adoptata de Congres, pe 27 si 28 Iulie, Legea împotriva adversarilor Americii, cu ajutorul sanctiunilor (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act). Nu era vorba, nici mai mult nici mai putin, decît de a-i retrage presedintelui, prerogativele sale, în materie de politica straina [1].
Noi nu vom lua o pozitie în acest conflict, însa îl vom analiza pentru a întelege contradictiile permanente între cuvinte si actiuni, si în acelasi timp incoherentele politicii straine ale SUA.
Barack Obama, era sustinut de administratia lui. Ei folosea deci comunicarea lui, pentru a face sa fie admise hotarîrile lui, de popor si de lume. În acest sens, el a dezvoltat arsenalul nuclear, pretinzînd în acelasi timp, ca avea sa-l demonteze. El a trecut prin fier si sînge Orientul-Mijlociu înlargit, anuntînd mereu un nou început (reset) cu lumea musulmana, etc. Dimpotriva, Donald Trump, încearca sa reia institutiile tarii sale de la clasa conducatoare, si sa le repuna în serviciul poporului sau. El comunica deci, schimbînd de aviz ca de cãmasã, semãnînd tulburare si confuzie. El îi ocupa pe opozitorii lui, cu gesturile lui dezordonate, în timp ce îsi duce cu rabdare politica sa, în afara de privirea lor.
Noi am uitat deja, însa de la sosirea lui la Casa-Alba, Donald Trump manifestase pozitii care contraziceau unele dintre discursurile sale electorale. El era acuzat de a se îndeparta în mod sistematic de politica predecesorului sau, si de a fi, în practica, prea favorabil Coreei de Nord, Iranului, Rusiei si Venezuelei.
Comentatorii, îl acuzasera de a fi incapabil de a folosi forta, si în definitiv, de a fi izolationist din cauza slabiciunii; o interpretare pe care ei au abandonat-o pe 7 Aprilie, cu ocazia bombardamentului de la baza din Shayrat (Siria ), cu 59 de rachete Tomahawks. Revenind ceva mai tîrziu la sarjã, aceeasi comentatori si-au reluat acuzatiile lor, de slabiciune, însa de aceasta data subliniind relativismul sau moral, care îl împiedica sa vada periculozitatea inamicilor SUA.
Cu ocazia votului quasi-unanim al Congresului împotriva lui, presedintele parea învins. El sa separat în mod brutal de consilierul sau special Steve Bannon, si parînd a fi de acord cu l’establisment (institutia), el sa angajat succesiv contra Coreei de nord, Venezuelei, Rusiei si Iranului.
Pe 8 August, el a lansat o diatriba contra Pyongyang, anuntînd ca «amenintarile » lui, vor reîntîlni «focul, furia si forta, asa cum lumea nu o mai vazuse niciodata». A urmat o escalada verbala dintr-o parte si din alta, lasînd sa se creada într-un posibil razboi nuclear iminent, în timp ce Japonezii coborau în adaposturile lor anti-atomice, si locuitorii Guam-ului, paraseau insula.
Pe 11 August, presedintele Trump, declara ca nu excludea sa recurga la o «optiune militara», fata de «dictatura» presedintelui venezuelan Nicolas Maduro. Caracas, a raspuns cu o pagina plina de publicitate în New York Times, acuzînd presedintele de a pregati o schimbare de regim în Venezuela, pe modelul loviturii de Stat realizat contra lui Salvador Allende, si chemînd cetatenii SUA, în ajutor [2].
Pe 31 August, departamentul de Stat a deschis o criza diplomatica cu Rusia, ordonînd închiderea a numeroase localuri diplomatice, si reducerea personalului sau în SUA. Exercitînd reciprocul, ministerul rus de Afaceri Externe, a facut sa fie închise localuri diplomatice SUA, si a expuls o cantitate de diplomati.
Pe 13 Octombrie, Donald Trump a pronuntat un discurs, acuzînd Iranul de a fi nașul mondial al terorismului, si repunînd în chestiune, acordul asupra nuclearului, negociat de predecesorul sau, Barack Obama. Acest discurs a fost precedat de acuzatii asemanatoare celor ale Departamentului de Stat contra Hezbollah-ului [3].
Pentru comentatori, Donald Trump se gaseste în sfîrsit pe calea buna, însa el face prea multe, si greseste. Unii îl considera ca un bolnav mental, altii spera ca el sa reproduca strategia «cîinelui nebun», pusa deja în curs de Richard Nixon: a -l înfricosa pe inamic, facîndu-l sa creada ca esti capabil de orice.
Totusi, în fapte nimic nu sa schimbat. Nimic fata de Coreea de Nord. Nimic fata de Venezuela. Nimic fata de Rusia. Si nimic fata de Iran. Din contra, politica lui Trump contra crearea Statelor jihadiste, continua pe cît de mult posibil. Tarile Golfului au încetat sa-l mai sustina pe Daesh care a fost învins în Mossoul si la Raqqa. Jihadismul este în curs de a recoborî la nivel sub-statal. Totul se petrece ca si cum presedintele ar fi jucat comedie, si pentru a cîstiga timp.
Harta Bannon
Summitul Valorilor Voter a avut loc de la 13 la 15 Octombrie, în l’Omni Shoreham Hotel de la Washington. Aceasta conferinta anuala este organizata de consortiul de asociatii familiare crestine, calificate de presa dominanta, de rasiste si de homofobice. Numerosi oratori au succedat presedintelui Statelor-Unite, în fata unui parter anti-establishment. Steve Bannon, figura în program la cererea presedintelui Trump, în ciuda protestelor unora dintre organizatori, efectiv homofobi. De fapt Bannon, l-a popularizat pe conferentiarul Milo Yiannopoulos, un tînar homosexual care lupta împotriva instrumentarii celor gay de catre Democrati.
Luînd cuvîntul, vechiul consilier special al Casei-Albe, sa livrat unui atac în regula contra intereselor miliardarilor globalizati. Este bine stiut ca Bannon, cu toate ca descris ca fiind de extrema-dreapta, de presa dominanta, militeaza sa impuna 44% din reveniturile lor.
El a facut o punere sub acuzare contra elitelor în acelasi timp «corupte si incompetente», a caror muzã este Hillary Clinton; oameni care, dupa el, au gasit un interes personal în distrugerea locurilor de munca în SUA, si delocalizarea lor în China. El i-a acuzat de a încerca sa-l distruga pe presedintele Trump, pe familia si prietenii lui. El l-a pus în cauza pe senatorul Bob Corker pentru ca l-a criticat pe comandantul sef, pretinzînd ca este incapabil sa gerentioneze tara, fara a provoca un al treilea razboi mondial, si pe liderul majoritatii senatoriale, Mitch McConnell, pentru a organiza acest sabotaj. El a amintit viziunea sa asupra nationalismului economic, în serviciul Republicii Statelor-Unite, egalitar indiferent de rasa, religie si preferinta sexuala. El a conclus ca deoarece Partidul republican declarase razboi Poporului Statelor-Unite, el avea sa îl ofere .
Prietenii lui Bannon, sau înscris imediat contra acolitilor Partidului republican, pentru a obtine investitura partidului în locul lor, în toate alegerile locale. Aceasta situatie nu a existat niciodata pîna în acel moment, si nimeni nu stie daca ei vor reusi. Însa evidenta succesului lui Bannon, cu ocazia acestei conferinte, pledeaza în favoarea lui.
Jocul dublu al Casei-Albe
Cu ocazia sedintei cabinetului, presedintele Trump a declarat ca întelege frustrarile vechiului sau consilier deoarece «Congresul nu-si face munca», în timp ce este dominat de Republicani. Dupa aceea el a mers sa se afiseze cu senatorul McConnell, asigurînd ca-l va calma pe Bannon ... asupra anumitor puncte.
Presedintele continua declaratiile extravagante pentru a satisface Congresul, înarmînd în acelasi timp bratul vechiului sau consilier, pentru ca sa poata sa se debaraseze de conducatorii Partidului republican.
Noi asistam la o lupta care nu este politica nici culturala. Ea opune gîndirea puritana si cea a Republicii (adica, a Binelui comun) [4].
Din punctul de vedere al strainatatii, noi constatam ca în spatele declaratiilor ad-hoc, Donald Trump îsi continua în mod discret actiunea lui, contra lui Daesh. El a secat Statul islamic si ia luat capitalele. El a transformat Nato-ul, pentru a face din el de asemenea o organizatie anti-jihadista. Noi nu putem sa stim de moment daca el va continua sa lupte contra altor grupe jihadiste, o data ce Daesh va fi distrus, si în ce mod el va reactiona fata de initiativele Pentagonului, pentru a distruge complect structurile de stat ale Nord-Vestului Americii Latine, si ale Asiei de Sud-Est. Ramîne înca destul de mult drum de parcurs pentru a reface din Imperiul decadent, o Republica.
[1] « L’establishment US contre le reste du monde », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 1er août 2017.
[2] “Venezuelan Foreign Ministry Advertisement”, New York Times (United States) , Voltaire Network, 6 September 2017.
[3] “Trebuie sa fie luata în serios politica SUA contra Iranului?”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Al-Watan (Siria) , Reţeaua Voltaire, 17 octombrie 2017.
[4] « Les États-Unis vont-ils se réformer ou se déchirer ? », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 25 octobre 2016.