Statele-Unite refuza sa lupte pentru financiarii transnaționali

Anunțul retragerii parțiale a forțelor americane din Afganistan, și totale din Siria a sunat ca un traznet, în ziua 19 decembrie 2018. El a fost urmat a doua zi, de demisia secretarului Apărării, James Mattis. Contrar afirmațiilor oponenților președintelui Trump, cei doi oameni se apreciaza, și divergența lor nu se referă la aceste retrageri, ci la modul de a gestiona consecințele. Statele Unite se confruntă cu o alegere care va marca o ruptură și va face ca lumea sa se clatine.

Înainte de orice altceva, pentru a evita neînțelegerile, merită sa amintim condițiile și obiectivul colaborării dintre Trump și Mattis.

Cu ocazia ascensiunii sale la Casa Albă, Donald Trump sa asigurat să se înconjoare cu trei militari de rang înalt, avînd autoritate suficientă pentru a reorienta Forțele Armate. Michael Flynn, John Kelly și în special James Mattis au plecat, sau sunt pe cale de plecare. Toți trei sunt mari soldați care împreuna s-au ciocnit în ierarhia lor, sub epoca lui Obama [1]. Ei nu au acceptat strategia pusă în aplicare de ambasadorul John Negroponte, de a crea grupuri teroriste pentru a instiga la un război civil în Irak [2]. Toți trei s-au angajat cu președintele Trump, pentru a retrage sprijinul acordat de Washington, jihadiștilor. Cu toate acestea, fiecare dintre ei a avut propria sa viziune asupra rolului Statelor Unite în lume, și au terminat prin a se ciocni cu președintele.

Furtuna care fusese amânata de alegerile de la jumatatea mandatului, a sosit [3]. A sosit momentul de a regândi Relațiile internaționale.

Siria

Atunci când în aprilie, în conformitate cu angajamentele sale, Donald Trump menționase retragerea SUA din Siria, Pentagonul îl convinsese să rămână. Nu faptul ca, câteva mii de oameni puteau schimba cursul războiului, ci pentru că prezența lor era o contragreutate la influența rusa, și un sprijin pentru Israel.

Cu toate acestea, transferul de arme de aparare ruse la Armata araba siriana, în special rachetele S-300 și radarele ultra-sofisticate, coordonate printr-un sistem de gestiune automatizata Polyana D4M1, au afectat echilibrul fortelor [4]. Incepînd din acel moment, trei luni zi de zi, spațiul aerian sirian este inviolabil. Ca urmare, prezența militară a SUA a devenit contraproductivă: orice atac la sol al mercenarilor pro-americani nu va mai putea fi sprijinit de aviația americană, fără riscul de a pierde aeronave.

Retragîndu-se acum, Pentagonul evită confruntarea și umilirea unei înfrângeri inevitabile. Într-adevăr, Rusia a refuzat succesiv Statelor Unite și Israelului, să dea codurile de securitate a rachetelor furnizate Siriei. Adică Moscova, după ani de aroganță occidentală, a refuzat să împartă controlul Siriei, pe care la acceptat cu ocazia primei conferințe de la Geneva, în 2012, și pe care Washingtonul îl violase câteva săptămâni mai târziu.

În plus, Moscova a recunoscut, de mult deja, că prezența Statelor Unite este ilegală pe baza Dreptului internațional, și că Siria se poate apăra în mod legitim.

Consecintele lui

Decizia retragerii din Siria este plină de consecințe.

1-Pseudo-Kurdistanul

Proiectul occidental de creare a unui Stat colonial în Nord-Est Siriei, care va fi atribuit Kurzilor, nu va vedea lumina zilei. Mai mult, din ce în ce mai puțini Kurzi îl susțineau, considerând că această cucerire ar fi comparabilă cu proclamarea unilaterală a unui Stat, Israel, de către militiile evreiești, în 1948.

Așa cum am explicat adesea, Kurdistanul nu este legitim decît numai în interiorul granițelor recunoscute în 1920 de Conferința de la Sèvres, adică în Turcia actuală, și nu în altă parte [5]. Statele Unite și Franța plănuiau, acum câteva săptămâni, să creeze un pseudo-Kurdistan pe teritoriul arab și să îl administreze sub mandatul ONU, de fostul ministru al Afacerilor externe franceze, Bernard Kouchner [6].

2-Strategia Cebrowski

Proiectul urmărit de Pentagon timp de șaptesprezece ani, în "Orientul Mijlociu extins" nu va vedea lumina zilei. Proiectat de amiralul Arthur Cebrowski, el urmărea să distrugă toate structurile de Stat din această regiune, cu excepția Israelului, a Iordaniei și a Libanului [7]. Acest plan, care începuse în Afganistan pîna în Libia și este încă în funcțiune, se termina pe teritoriul sirian.

Nu există nicio îndoială că armatele americane se luptă, în detrimentul contribuabilului, pentru interesele unice ale financiarilor globali, chiar dacă ei sunt din Statele-Unite.

3-Suprematia militara a Statelor-Unite

Ordinea mondială post-sovietică bazată pe superioritatea militară a SUA este moartă. Că acest lucru este greu de recunoscut, nu schimbă nimic. Federația Rusă este acum mai puternică atât în termenii convenționali (din 2015), cât și nucleari (din 2018 [8]). Faptul că armatele rusești sunt cu o treime mai puțin numeroase decât cele ale Statelor Unite și au doar câteva trupe în străinătate, respinge ipoteza unui imperialism la Moscova.

Învingatorii si învinsii

Războiul împotriva Siriei se va încheia în lunile următoare din cauza lipsei de mercenari. Livrarea armelor de către unele state coordonate de fondurile KKR poate face sa dureze crima, dar nu oferă speranța de schimbare a cursului evenimentelor.

Fără îndoială, învingatorii acestui război sunt Siria, Rusia și Iranul, în timp ce cei învinși sunt cele 114 state care s-au alăturat "Prietenilor Siriei". Unii nu au așteptat înfrângerea pentru a-și corecta politica externă. De exemplu, Emiratele Arabe Unite tocmai au anunțat viitoarea redeschidere a ambasadei lor la Damasc.

Cu toate acestea, cazul Statelor Unite este mult mai complex. Administrațiile Bush Jr. și Obama, poartă întreaga responsabilitate a acestui război. Ei l-au planificat și l-au realizat într-o lume unipolară. Dimpotrivă, candidatul Donald Trump a acuzat aceste administrații că nu apără cetățenii americani, dar că deservesc finanțele transnaționale. În calitate de președinte, domnul Trump a întrerupt în mod repetat sprijinul țării sale jihadiștilor și i-a retras pe oamenii săi din Orientul Mijlociu extins. Prin urmare, trebuie să fie considerat ca unul dintre câștigătorii acestui război, și va putea renunta în mod logic la obligația țării sale, de a plăti daune de război corporațiilor transnaționale implicate [9]. Pentru el, acum este necesar să reorienteze forțele armate pentru apărarea teritoriului, de a pune capăt întregului sistem imperial, și de a dezvolta economia Statelor Unite.

Afganistanul

De câteva luni, Statele Unite negociaza în mod discret cu Talibanii, condițiile retragerii lor din Afganistan. O primă rundă de contact în jurul ambasadorului Zalmay Khalilzad a avut loc în Qatar. O a doua rundă tocmai a început în Emiratele Arabe Unite. Pe lângă cele două delegații americane și talibane, participă Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Pakistanul. O delegație guvernamentală afgană a sosit acolo, sperând să li se alăture.

Au trecut șaptesprezece ani de când Statele Unite și Regatul Unit au invadat Afganistanul oficial în represalii pentru atentatele din 11-Septembrie. Cu toate acestea, acest război urmează negocierilor din 2001 de la Berlin și Geneva. Nu are ca scop stabilizarea acestei țări pentru a o exploata din punct de vedere economic, însa pentru a distruge orice formă de Stat, pentru a controla exploatarea. Ceea ce se întâmplă, deoarece în fiecare zi situația este mai rea decât cea anterioară.

Reamintim că nefericirile Afganistanului, au început în timpul președinției Carter. Consilierul Securitatii naționale, Zbigniew Brzeziński, a facut un apel Fratilor Musulmani și Israelului, pentru a lansa o campanie de terorism împotriva guvernului comunist [10]. Înnebunit, acesta a făcut apel Sovieticilor,pentru a menține ordinea. A urmat un război de paisprezece ani, urmat de un război civil, apoi de invazia anglo-americană.

După patruzeci de ani de distrugeri neîntrerupte, președintele Trump afirmă că prezența militară a SUA nu este soluția pentru Afganistan, este problema.

Locul Statelor Unite astăzi în lume

Retragînd jumătate din trupele americane staționate legal în Afganistan, si totalitatea celor care ocupă ilegal Siria, președintele Trump realizeaza unul dintre angajamentele sale electorale. Îi va trebui să retragă pe cei 7.000 de oameni, care se gasesc la fata locului.

Este în acest context, ca generalul Mattis a adresat o întrebare de fond în scrisoarea sa de demisie [11]. El a scris:
«Una dintre convingerile mele fundamentale a fost întotdeauna că puterea noastră ca națiune este strâns legată de puterea sistemului nostru unic și complet de alianțe și parteneriate. Deși Statele Unite rămân națiunea indispensabilă în lumea liberă, nu putem să ne protejăm interesele, sau să jucăm în mod eficient acest rol fără să păstrăm alianțe puternice și să arătăm respect față de acesti aliați. Ca și voi, spun de la început că forțele armate ale Statelor Unite nu ar trebui să fie polițistul lumii. În schimb, trebuie să folosim toate instrumentele puterii americane pentru a oferi o apărare comună, în special asigurînd o conducere eficienta alianțelor noastre. 29 de democrații au demonstrat această forță în angajamentul lor de a lupta alături de noi după atacul din 11-Septembrie contra Americii. Coaliția împotriva lui Daesh a 74 de națiuni este o altă dovadă a acesteia» [12].

Cu alte cuvinte, James Mattis nu contestă meritele retragerii trupelor SUA din Afganistan și Siria, însa ceea ce probabil va urma: dislocarea alianțelor în jurul Statelor Unite, și în cele din urmă, posibila dezmembrare a NATO-ului. Pentru secretarul Apărării, Statele Unite trebuie să-și liniștească aliații, dîndu-le impresia că ei știu ce fac și ca sunt cei mai puternici. Nu contează dacă acest lucru este adevărat sau nu, este vorba de menținerea coeziunii între aliați cu orice preț. În timp ce pentru președinte, există pericolul în propria casă. Statele Unite au pierdut deja poziția economică de lider în favoarea Chinei, și acum ocupa prima poziție militară dupa Rusia. Trebuie să se încetam de a fi chiorul îndrumând orbul și să ne ocupăm în primul rînd de ale noastre.

În aceasta afacere, James Mattis acționează ca militar. El știe că o națiune fără aliați este pierduta dinainte. În timp ce Donald Trump gândește ca lider de afaceri. El trebuie să elimine filialele deficitare, care amenință să-i scufunde compania.