Islamul politic împotriva Chinei

Continuîndu-si Marea sa strategie de extensiune a zonei de razboi [1], Pentagonul pregatea în acelasi timp instruirea kurzilor în Orientul-Mijlociu înlargit, un razboi civil în Venezuela, si un razboi de uzura în Filipine. Totusi, aceste conflicte vor trebui sa astepte în beneficiul celui de-al patrulea teatru de operatiuni: Birmania, treptele catre China.

Cu ocazia reuniunii Consiliului de Securitate de la Onu, pe 28 septembrie, ambasadoarea SUA, si mai multi dintre aliatii sai, au acuzat guvernul de coalitie din Myanmar de «genocid» [2]. Acest cuvînt greu – care dupa dreptul european denumeste un masacru în masã, însa în dreptul SUA, se aplica unei metode de asasinat, chiar daca criminalul nu face decît o singura victima – îi este suficient Washington-ului pentru ca sa se justifice cu un razboi, cu sau fara autorizatia Consiliului de Securitate, asa cum l-am vazut (executat) în Jugoslavia [3]. Reuniunea Consiliului de Securitate a fost tinuta la cererea Organizatiei Conferintei islamice (OIC).

Pentru a face sa corespunda faptele cu nararea lor, Statele-Unite, Regatul Unit si Franta, care sarbatoreau cu ocazia «revolutiei sofran» (2007) Aung San Suu Kyi si calugarii budisti, pentru rezistenta lor non-violenta fata de dictatura SLORC [4], au pur si simplu amestecat armata birmaneza, premiul Nobel pentru pace Aung San Suu Kyi [5] si toti budistii din tara [6], în tabara celor rai.

Birmania nu a cunoscut niciodata pacea civila dupa ocuparea straina, britanica, si dupa aceea japoneza [7]. Ea este mai usor de destabilizat, dupa ce junta lui SLORC acceptase sa împartaseasca puterea cu Liga nationala pentru democratie (LND), si dupa ce ei încercasera împreuna sa rezolve în mod pacific nenumaratele conflicte interne ale tarii.

Printr-un hazard al geografiei, Birmania lasa sa treaca pe teritoriul sau, conducta care leaga Yunan-ul chinez cu golful Bengalului, si gazduieste statii de supraveghere electronice chineze ale cailor navale, care trec de-alungul coastelor sale. A face un razboi în Birmania este deci cu mult mai important pentru Pentagon, decît sa stopeze cele doua «cai ale matasii» în Orientul-Mijlociu si în Ukraina.

Mostenire de la colonizarea britanica, ea se gaseste printre populatiile birmane discriminate, 1,1 milioane de descendenti de muncitori bengalis, pe care Londra îi deplaseaza în interiorul Imperiului Indiilor, catre Birmania: Rohingyas [8]. Se întîmpla ca aceasta minoritate nationala – si nu etnicã – este musulmana, în timp ce marea majoritate a Birmanilor, sunt budisti. În cele din urma, este vorba ca în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Rohinghyas au colaborat cu Imperiul Indiilor împotriva nationalistilor birmani.

În 2013, în timp ce Pentagonul si CIA desfasurasera hoardele jihadiste în Siria si tineau acolo un razboi de pozitie, Arabia Saudita crease a n-organizatie terorista la Meca, Miscarea de Credinta (Horakah al-Yaqin). Acest grup, care declara ca aduna Rohinghyas, este în realitate comandata de Pakistanezul Ata Ullah, care luptase împotriva Sovieticilor în Afganistan [9]. Regatul saudit gazduia cea mai importanta comunitate masculina Rohinghyas, dupa Birmania si înaintea Bangladeshului, cu 300. 000 de lucratoribarbati fara familiile lor.

Conform unui raport al serviciilor de informatii bengaleze, anterior crizei actuale, Miscarea pentru Credinta actioneaza de un an, cu o scindare a lui Jamat-ul-Mujahideen bengalez, în jurul sloganului « Jihadul de la Bengal la Bagdad». Acest mic grup a facut act de loialitate fata de Califul lui Daesh, Abou Bakr al-Baghdadi, si a strîns într-o aceeasi coalitie pe Mujahidinii Indieni, Al-Jihad, Al-Ouma, Miscarea studentilor islamici ai Indiei (SIMI), Lashkar-e-Toiba (LeT), si Harkat-ul Jihad-al Islami (HuJI) pachistanez. Acest ansamblu a fost finantat de fundatia Revival of Islamic Heritage Society (RIHS) din Kuweit.

Atunci cînd, cu un an si jumatate în urmã, în martie 2016, SLORC a acceptat sa împartaseasca puterea cu partidul lui Aung San Suu Kyi, Statele-Unite au încercat sa instrumenteze premiul Nobel pentru pace, împotriva intereselor chineze. Stiind ca le era dificil sa o manipuleze pe fiica tatalui independentei birmaneze, comunistul Aung San, ei au încurajat Miscarea pentru Credinta - « nu se stie niciodata ... » -.

În septembrie 2016, Aung San Suu Kyi si-a reprezentat tara sa la Adunarea Generala a Natiunilor Unite [10]. Foarte naiva, ea a explicat problemele poporului sau si mijloacele pe care ea le punea pe loc, pentru a le rezolva în mod progresiv, începînd cu acel al lui Rohingyas. Reîntorcîndu-se în tara, ea a descoperit ca vechii sai sustinatori din Statele-Unite, erau în realitate dusmanii tarii sale. Miscarea pentru Credinta, a lansat o serie de atacuri teroriste, dintre care, aceea a postului de politie de la frontiera de la Maungdaw, unde 400 de teroristi au furat arsenalul, omorînd 13 vamesi si soldati.

Perseverentã, Aung San Suu Kyi, a continuat punerea în aplicare a unei comisii consultative 
însarcinata de a analiza chestiunea Rohingyia, si de a propune un plan concret pentru a pune capat discriminarilor de care ei sunt obiectul. Aceasta comisie era compusa de 6 Birmanezi si de 3 straini: ambasadoarea olandeza Laetitia van den Assum, vechiul ministru libanez (în realitate reprezentantul Frantei) Ghassan Salamé, si vechiul secretar general de la ONU, Kofi Annan, în calitate de presedinte al comisiei.

Cei nouã comisari au intreprins o munca de o rara calitate, în ciuda obstacolelor birmaneze. Partide politice au esuat sa faca sa se dizolve comisia prin Adunarea nationala, însa au reusit sa faca sa fie adoptata o motiune de sfidare a comisiei, cu ajutorul adunarii locale din Arakan (Statul unde traiesc Rohinghyas). În orice caz, comisarii si-au facut raportul pe data de 25 august, cu recomandatiile posibile a fi puse în mers si fara capcane, în scopul real de a ameliora conditiile de viata a fiecaruia [11].

În aceeasi zi, serviciile secrete saudite si a Statelor-Unite, dadeau semnalul revoltei: Miscarea pentru Credinta, re-numita de Britanici, Armata de mîntuire a lui Rohingyas din Arakan, împartita în 24 de comandouri, ataca cazernele armatei si posturile de politie, facînd 71 de morti. Timp de o saptamîna, trupele birmaneze duceau o operatiune anti-terorista contra jihadistilor. 400 de membrii ai familiilor lor, fugeau catre Bangladesh.

Trei zile mai tîrziu, presedintele turc Recep Tayyip Erdogan începea sa telefoneze tuturor sefilor de Stat ai tarilor musulmane, pentru a-i avertiza asupra «genocidului lui Rohingyas». Pe 1 septembrie, adica în ziua cea mai importanta a sarbatorii musulmane, l’Aïd al-Adha, el pronunta un discurs vibrant la Istambul, în calitatea sa de presedinte în exercitiu al Organizatiei de cooperare islamica, pentru a salva pe Rohingyas, si pentru a sustine Armata lor de mîntuire [12].

Cu toate acestea, acesti jihadisti nu au apãrat în nici un fel pe Rohingyas, însa au intervenit în mod sistematic pentru a face sa esueze încercarile de ameliorare a conditiilor lor de viata, si de a pune capat discriminarilor care îi lovesc.

Pe 5 septembrie, presedintele Consiliului de discernamînt iranian, Mohsen Rezaei, propunea sa alature fortele tuturor Statelor musulmane, si sa creeze o armata islamica pentru a salva pe «fratii rohingyas» [13]. O luare de pozitie cu atît mai importanta, cu cît generalul Rezaei, este un vechi comandant sef al Pazitorilor Revolutiei.

În timp ce armata birmaneza îsi încetase orice activitate contra teroristilor, sate rohingyas erau arse, în timp ce populatia ratkine din Arakan, linșa musulmanii, pentru ei legati cu totii de teroristi. Dupa Rohingyas, armata birmaneza este aceea care ardea satele, în timp ce conform armatei birmaneze, erau jihadistii. În mod progresiv, toti Rohingyas care locuiau în Nordul Arakanului, porneau sa se refugieze în Bangladesh, însa curios, nu Rohingyas care locuiau în Sudul Statului.

Pe 6 septembrie, o delegatie oficiala turca a mers în Bangladesh, pentru a distribui alimente refugiatilor. Ea era condusa de ministrul Afacerilor Externe, Mevlüt Çavușoglu, si sotia si fiul presedintelui Erdogan, Bilal si Ermine.

În tarile musulmane, o vasta campanie de dezinformare asigura, cu fotografii sprijinindu-le, ca budistii masacrau în masa, pe musulmani. Bineînteles, nici una dintre fotografii a fost facuta în Birmania, si aceste false noutati au fost demascate, unele dupa altele. Însa în acele tari în care populatia este putin educata, aceste fotografii au convins, în timp ce dezmintirile au ramas neauzite. Numai Bangladeshul emitea rezerve asupra rolului jihadistilor, si asigura Myanmar-ul de cooperarea sa contra teroristilor [14].

Pe 11 septembrie, presedintele în exercitiu al Organizatiei de conferinta islamica (OCI), Recep Tayyip Erdogan intervenea în fata comisiei de stiinta a Organizatiei, reunita la Astana (Kazahstan) – caruia nu îi apartine competenta - «pentru a salva Rohingyas».

În ziua urmatoare, pe 12 septembrie, Ghidul revolutiei ayatolahul Ali Khamenei, îsi lua pozitia. Foarte nelinistit în privinta generalului Rezaei, el veghea sa ne-legitimeze razboiul de religie în pregatire, «socul civilizatiilor», chiar daca aceasta punea în cauza prezenta unei femei în fruntea unui Stat. El statea de paza deci pentru a închide usa, în fata unui angajament militar al Pazitorilor Revolutiei. El declara: «Este perfect posibil ca fanatismul religios sa fi jucat un rol în aceste evenimente, însa este vorba de o chestiune perfect politica, deoarece guvernul de la Myanmar este acel care este responsabil de acest lucru. Si în fruntea acestui guvern, sta o femeie crudã, laureata Premiului Nobel pentru pace. În realitate, aceste evenimente au semnat actul de deces al premiului Nobel pentru pace» [15].

Imediat la Teheran, presedintele seich Hassan Rohani facea apel la armata obisnuita, pentru a participa la conflictul în preagatire. Pe 17 septembrie, sefii statului-major al armatelor iraniene si pakistaneze au intrat în contact, pentru a-si uni fortele pentru criza respectiva [16]. Este vorba de prima initiativa militara, însa ea se refera la armata iraniana (care lucreaza deja cu omologii sai turci si pakistanezi, pentru a apara Qatarul), si nu la Pazitorii Revolutiei (care lupta alaturi de Sirieni contra jihadistilor). Iranul livreaza de asemenea un ajutor masiv refugiatilor.

Pe 19 septembrie, ne-luînd în seama explicatiile lui Aung San Suu Kyi [17], si profitînd de Adunarea generala de la ONU, Recep Tayyip Erdogan, a reunit grupul de contact al OCI pentru a cere tuturor Statelor membre, sa întrerupa orice comert cu Myanmar , si pentru a solicita Consiliului de Securitate al ONU, sa decida [18].

Iesind în cele din urma din umbrã, Arabia Saudita a afirmat atunci, ca îi sustine pe Rohingyas în mod discret de 70 de ani, si ca le-a oferit deja 50 de milioane de dolari de ajutor, în timpul acestei perioade. Regele Salmane a adaugat la acestia o oferta de 15 milioane de dolari [19]. Ambasadorul saudit la Natiunile Unite de la Geneva, Abdulaziz ben Mohammed Al-Wassil, a mobilizat acolo Consiliul Drepturilor omului.

Uitînd razboaiele care au loc în Irak, în Siria si în Yemen, Turcia, Iranul si Arabia saudita, adica cele trei puteri militare musulmane, s-au re-sudat prin simplu reflex comunitar [20], si s-au pozitionat alaturi de Rohingyas. Toti trei, au denumit inamicul comun: guvernul de coalitie al armatei birmaneze, si Aung San Suu Kyi.

Aceasta reîntoarcere complecta a situatiei din Orientul-Mijlociu, a avut deja un precedent: razboaiele din Jugoslavia. În Bosnia-Hertegovina (1992-95), si în Kosovo (1998-99), tarile musulmane si Nato-ul s-au batut cot la cot, contra crestinilor ortodocsi legati de Rusia.

În Boznia-Hertegovina, presedintele Alija Izetbegovic sa înconjurat de americanul Richard Perle, car la sfatuit pe plan diplomatic, si a condus delegatia bozniana cu ocazia acordurilor de la Dayton. El a beneficiat pe plan mediatic de sfaturile Francezului Bernard-Henri Levy, dupa spusele acestuia, niciodata negate. În cele din urma, pe plan militar, el sa sprijinit pe sfaturile Sauditului Oussama Ben Laden, care a organizat pentru el Legiunea araba, si a primit un pasaport diplomatic bosnian. În timpul conflictului, sustinut pe sub mîna de Nato, Izetbegovic a primit public sprijinul Turciei, Iranului si al Arabei Saudite [21].

Conflictul kosovar, a debutat printr-o campanie terorista a Armatei de eliberare a Kosovo-ului (UÇK), contra Belgradului. Luptatorii au fost informati de fortele speciale germane asupra unei baze apartinînd Nato-ului, în Turcia [22]. Seful actual al serviciilor secrete turce, Hakan Fidan, a fost ofiterul de legatura cu teroristii, în sînul statului-major al Nato-ului. El este în prezent seful lui MIT, serviciile secrete turce, si al doilea personaj al regimului. La începutul razboiului, 290.000 de Kosovari au fugit din Serbia în trei zile, pentru a se refugia în Macedonia. Televiziunile occidentale au aratat în voia lor, acest sir lung de fugitivi. Totusi, conform spuselor a cîteva milioane de Macedoneni care i-au primit, nu exista niciun motiv obiectiv pentru aceasta migratie, orchestrata pe larg de NATO. Nu conteaza, aceasta deplasare de populatie a fost utilizata pentru a-l acuza pe presedintele Slobodan Milosevic de a reprima în mod desproportionat campania terorista care atingea tara sa, si Nato-ul i-a declarat razboi fara autorizatia Consiliului de Securitate.

Munca murdara care se pregateste, îsi întinde teatrul de operatiuni catre Est. Pentagonul, nu are posibilitatea de a impune o alianta turco-iraniana-saudita, însa el nu are nevoie de asta. În Jugoslavia, aceste trei State erau coordonate de Nato, atunci cînd ele nu aveau contacte directe. Totusi, faptul de a lupta cot la cot în Birmania, îi vor constrînge sa gaseasca aranjamente în Irak, în Siria, si în Yemen; chiar si în Libia. Considerînd devastarea Orientului-Mijlociu, si perseveranta populatiilor care rezista, Pentagonul poate lasa aceasta regiune sa-si panseze ranile timp de un deceniu, fara teama de a vedea aparînd cea mai mica capacitate de opozitie fata de politica lui.

În ziua urmatoare a reuniunii Consiliului de securitate, punînd bazele viitorului razboi împotriva Birmaniei, secretariatul de Stat a informat pe presedintele Barzani ca Statele-Unite nu sustineau independenta unui Kurdistan în Irak. Pentagonul nu poate de fapt sa mobilizeze Turcia si Iranul în Asia de Sud-Est, facîndu-le un copil în spate la frontiera lor. Massoud Barzani, care se angajase fara întoarcere pentru referendumul de independenta, va trebui deci în curînd sa se retraga din viata politica. Cu atît mai mult cu cît, ca afisarea drapelelor israelite în Erbil, retransmise pe larg de canalele de televiziune arabe, perse si turcesti, i-a alienat totalitatea vecinilor sai.

Daca scenariul Pentagonului va continua, asa cum poate fi anticipat, razboiul împotriva Siriei ar trebui sa se termine din cauza lipsei de luptatori, plecati în departare, pentru a servi «Imperiul american», pe un nou teatru de operatiuni.