Distrugerea îngrozitoare care va veni din «Bazinul Caraibelor»

Într-o serie de articole anterioare, noi am prezentat planul SouthCom cu intentia de a provoca un război între Latino-americani, pentru a distruge structurile de stat a tuturor Statelor din «Bazinul Caraibelor» [1].

Pentru pregătirea unui astfel de război, care ar trebui să urmeze conflictelor din «Orientul Mijlociu Extensiv» în cadrul strategiei Rumsfeld-Cebrowski, este necesar un deceniu [2].

După perioada de destabilizare economică [3] și cea a pregătirii militare, operațiunea însăși, ar trebui să înceapă în următorii ani prin a ataca Venezuela de către Brazilia (susținuta de Israel), Columbia (aliata a Statelor Unite) și Guyana (adică, Regatul-Unit). Ea ar fi urmata de altele, contra Cubei și Nicaragua («Troica tiraniei» potrivit lui John Bolton).

Cu toate acestea, planul inițial este susceptibil de schimbări, în special din cauza revenirii ambițiilor imperiale ale Regatului-Unit [4] care ar putea afecta Pentagonul.

Iată unde suntem:

Evoluția Venezuelei

Președintele venezuelan Hugo Chávez dezvoltase relații cu «Orientul Mijlociu Extensiv» pe o bază ideologică. El sa apropiat în mod deosebit de președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad și de președintele sirian Bashar al-Assad. Împreună, își imaginaseră posibilitatea de a înființa o organizație interguvernamentală, «Mișcarea Aliaților Liberi» pe modelul «Mișcarii Ne-aliniatilor», aceasta fiind paralizată de alinierea în decursul timpului a unora dintre membrii săi, la Statele Unite [5].

Dacă Nicolas Maduro susține același discurs ca Hugo Chávez, el a ales o politică externă complet diferită. El a continuat desigur reapropierea cu Rusia și, la rândul său, a găzduit bombardiere rusești în Venezuela. El a semnat un contract pentru a importa 600.000 de tone de grâu pentru a face față foametei din țara sa. Mai presus de toate, se pregătește să primească investiții de 6 miliarde de dolari, dintre care 5 în sectorul petrolier. Inginerii ruși vor lua locurile care apartineau Venezuelanilor, dar pe care acestia le-au lasat vacante.

Nicolas Maduro a reorganizat alianțele țării sale pe baze noi. Asfel el a creat legături strânse cu Turcia, care este un membru al NATO, si a cărei armată ocupă în prezent Nordul Siriei. Maduro a călătorit de patru ori la Istanbul, și Erdoğan o dată la Caracas.

Elveția era un aliat al lui Hugo Chávez, pe care ea îl sfătuise pentru a-si elabora constituția. Temîndu-se de a nu mai putea rafina aurul țării sale în Elveția, Nicolas Maduro se adresează acum Turciei pentru a transforma minereul brut în lingouri. În trecut, acest aur rămasese în băncile elvețiene pentru a-și asigura contractele de petrol. De acum înainte, lichiditatile au fost transferate de asemenea în Turcia, în timp ce noul aur tratat, se întoarce în Venezuela. Această orientare poate fi interpretată ca bazată nu pe o ideologie, ci pe interese. Rămâne de a defini care dintre ele.

În același timp, Venezuela face obiectul unei campanii de destabilizare care a început cu demonstrațiile guarimbas, a continuat cu tentativa de lovitură de Stat din 12 februarie 2015 («Operațiunea Jericho») și apoi cu atacuri asupra monedei naționale și organizarea emigrării. În acest context, Turcia a oferit Venezuelei posibilitatea de a eluda sancțiunile SUA. Comerțul dintre cele două țări a crescut de 15 ori în 2018.

Indiferent de evoluția regimului venezuelan, nimic nu autorizează ceea ce se pregătește împotriva populației sale.

Coordonarea logisticii

Din 31 iulie până în 12 august 2017, SouthCom a organizat un exercițiu amplu cu mai mult de 3.000 de oameni venind din 25 de State aliate, dintre care Franța și Regatul-Unit. Era vorba de a pregăti o debarcare rapidă de trupe în Venezuela [6].

Columbia

Columbia este un Stat, dar nu o națiune. Populația locuiește acolo, separată geografic, în funcție de clasele sociale, cu diferențe enorme de standarde de viață. Aproape nici un columbian nu sa aventurat într-o cartier alocat unei alte clase sociale decât a lui. Această separare strictă a făcut posibilă multiplicarea forțelor paramilitare, și în consecință, a conflictelor armate interne care au produs mai mult de 220 000 de victime în aproximativ treizeci de ani.

La putere, din august 2018, președintele Iván Duque a pus în cauza pacea fragilă internă încheiată de predecesorul său, Juan Manuel Santos, cu FARC - dar nu cu ELN -. El nu a exclus opțiunea unei intervenții militare împotriva Venezuelei. Potrivit lui Nicolas Maduro, Statele Unite ale Americii pregătesc în prezent 734 de mercenari într-o tabără de antrenament situata în Tona pentru o acțiune sub drapel fals, pentru a declansa războiul împotriva Venezuelei. Având în vedere particularitatea sociologică a Columbiei, nu este posibil să se spună cu certitudine, dacă această tabără de antrenament este controlată sau nu de Bogota.

Guyana

În secolul al XIX-lea, puterile coloniale au convenit asupra graniței dintre Guyana britanica (actuala Guyana) și Guyana olandeză (Surinamul actual), însă niciun text nu a stabilit granița dintre zona britanică și zona spaniolă (actuala Venezuela). De fapt, Guyana administrează 160 000 km2 de păduri care sunt contestate de marele sau vecin. În conformitate cu Acordul de la Geneva din 17 februarie 1966, cele două State s-au bazat pe Secretarul General al Națiunilor Unite (în acel moment Birmanezul U Thant). Nimic nu sa schimbat dupa aceea, deoarece Guyana a propus să se adreseze Curții de Arbitraj al ONU, în timp ce Venezuela favorizează negocierile directe.

Această diferență teritorială nu parea a fi urgentă, deoarece zona în litigiu este o pădure nepopulată, considerată fara valoare, dar este un spațiu imens care reprezintă două treimi din Guyana. Acordul de la Geneva a fost încălcat de 15 ori de Guyana, care în special a autorizat exploatarea unei mine de aur. Mai presus de toate, o provocare majoră a apărut în 2015 odată cu descoperirea de către ExxonMobil a zăcămintelor de petrol din Oceanul Atlantic, tocmai în apele teritoriale ale zonei în litigiu.

Populația Guyanei este compusa din 40% Indieni, 30% Africani, 20% Métisi și 10% Amerindieni (nativi americani). Indienii sunt foarte prezenți în functiile serviciului civil, și Africanii în armată.

Pe 21 decembrie, o moțiune de cenzură a fost depusă împotriva guvernului președintelui David Granger, un general pro-britanic și anti-venezuelan, la putere din 2015. În mod surprinzător, un deputat, Charrandas Persaud, vota împotriva propriului partid și într-o dezordine de nedescris, provoca rasturnarea guvernului, cu doar un vot majoritar. De atunci, domnește cea mai mare instabilitate: nu se știe dacă președintele Granger, care este supus chimioterapiei, va fi capabil să efectueze afaceri de rutină, în timp ce Charrandas Persaud a părăsit Parlamentul cu o escortă printr-o ușă din dos, și a fugit în Canada.

La 22 decembrie 2018, în absența guvernului, Ramform Thethys (cu steagul Bahamas-ului) și Delta Monarch (Trinidad și Tobago) au efectuat explorări submarine în zona în litigiu, în numele companiei ExxonMobil. Având în vedere că această intruziune încalcă acordul de la Geneva, armata Venezuelei a urmărit cele două nave. Ministerul guyanez al Afacerilor Externe, care acționează în activitati zilnice, a denunțat un act ostil.

Ministrul Apărării al Regatului-Unit, Gavin Williamson, de asemenea a declarat, lui Sunday Telegraph din 30 decembrie 2018, ca Coroana termina decolonizarea care, dupa afacerea Suezului din 1956, era doctrina Whitehall-ului. Londra se pregătește să deschidă o nouă bază militară în Caraibe (momentan Regatul are doar Gibraltarul, Cipru, Diego Garcia și Insulele Falkland). Ea va putea fi în Montserrat (Antile) sau mai probabil în Guyana și va trebui să fie operaționala în 2022 [7].

Guyana este vecina Surinamului (Guiana olandeză). Președintele său, Dési Bouterse, este urmărit în Europa pentru traficul de droguri; un caz anterior alegerii sale. Dar fiul său, Dino, a fost arestat în Panama în 2013, cu toate ca a intrat cu un pașaport diplomatic. El a fost extrădat în Statele Unite unde a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru trafic de droguri; în realitate pentru că el instala Hezbollah-ul libanez în Surinam.

Brazilia

În mai 2016, ministrul de Finanțe al guvernului de tranzitie Libano-Brazilian Michel Temer, Henrique Meirelles, a numit israelitul-brazilian Ilan Goldfajn ca director al Băncii Centrale. Mereilles, care prezidează Comitetul de pregătire a Jocurilor Olimpice, a făcut apel la Tsahal pentru ca să coordoneze armata braziliană și poliția, și astfel să garanteze securitatea Jocurilor. Deținând în acelasi timp, Banca Centrală, armata și poliția, Israelul nu avea nici o dificultate pentru a sprijini mișcarea populara saturata, fața de neglijența Partidului Muncitoresc.

Crezând că președintele Dilma Rousseff deghizase conturile publice în cadrul scandalului Petrobras, dar fără a se fi stabilit niciun fapt, parlamentarii au desstituit-o în august 2016.

Cu ocazia alegerilor prezidențiale din 2018, candidatul Jair Bolsonaro a plecat în Israel pentru a fi botezat în apele Iordanului. A câștigat astfel masiv vocile evanghelicilor.

El sa facut ales cu generalul Hamilton Mourão ca vice-președinte. Acesta din urmă a declarat în timpul perioadei de tranziție, că Brazilia ar trebui să se pregătească să trimită oameni în Venezuela ca «forță de menținere a păcii» după ce președintele Maduro va fi răsturnat; observații care reprezintă o amenințare subțire și pe care președintele Bolsonaro a încercat să o micsoreze.

Într-un interviu cu televizunea SBT din 3 ianuarie 2019, președintele Bolsonaro a evocat negocierile cu Pentagonul în vederea primirii unei baze militare americane în Brazilia. Această declarație a ridicat o puternică opoziție în cadrul forțelor armate, pentru care țara se poate apăra singură.

Cu ocazia investiturii sale pe 2 ianuarie 2019, noul președinte l-a primit pe Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu. Era prima dată, ca o personalitate israeliană de această importanță călătorea în Brazilia. Președintele Bolsonaro a anunțat cu această ocazie transferul viitor al Ambasadei braziliene de la Tel Aviv la Ierusalim.

Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, care a participat, de asemenea, la inaugurare, unde a întâlnit de asemenea ministrul peruan al Afacerilor Externe, Néstor Popolizio, a anunțat cu președintele Bolsonaro intenția sa de a lupta contra «regimelor autoritare» ale Venezuelei și Cubei. Reîntors în Statele Unite, el a facut escala la Bogota pentru a se întâlni cu președintele columbian, Iván Duque. Cei doi oameni au fost de acord să lucreze pentru izolarea diplomatică a Venezuelei. La data de 4 ianuarie 2019, cele 14 state ale Grupului Lima (dintre care Brazilia, Columbia și Guyana) s-au întâlnit pentru a considera «nelegitim», noul mandat al lui Nicolas Maduro care începe la 10 ianuarie [8]; o declarație care nu a fost semnată de Mexic. În plus, șase dintre Statele-membre vor depune o plângere la Tribunalul Penal Internațional împotriva președintelui Nicolas Maduro pentru crime împotriva umanității.

Este perfect clar astăzi că procesul catre război este în desfășurare. Forțe imense sunt în joc și puține lucruri le pot opri acum. În acest context, Rusia studiază posibilitatea înființării unei baze aeronavale permanente în Venezuela. Insula La Orchila - unde președintele Hugo Chávez fusese deținut cu ocazia loviturii de Stat din aprilie 2002 – permitea stationarea de bombardiere strategice. Ar fi o amenințare mult mai mare pentru Statele Unite decât rachetele sovietice staționate în Cuba în 1962.