Summitul NATO, se consolidează partidul de război

Macron vorbea despre “moartea cerebrala” a NATO-ului, alții o definesc ca fiind "pe moarte". Prin urmare, ne găsim în fata unei Alianțe care, fără un cap gânditor, se dărîma din cauza fracturilor interne? Luptele din Summit-ul de la Londra par a confirma un astfel de scenariu. Cu toate acestea, este necesar să privim nucleul, interesele reale pe care se bazează relațiile dintre aliați.

În timp ce la Londra, Trump și Macron discuta sub ochii obiectivelor, în Niger, fără atât de multa publicitate, US Army Africa (Armata SUA pentru Africa) transportă în avioanele lor de marfă, mii de soldați francezi și armamentele lor, spre diferitele posturi avansate din Africa Occidentala și Centrală, pentru Operațiunea Barkhane, în care Parisul lansează 4.500 de soldați, mai ales ai forțelor speciale, cu sprijinul forțelor speciale ale SUA, de asemenea, în acțiuni de luptă. În același timp, dronuri armate Reaper, furnizate de către SUA, Franței, operează de la Baza Aeriană 101 în Niamey (Niger). De la aceeași bază, decoleaza Reaper ai US Air Force Africa (Forta Aeriana a SUA pentru Africa), care sunt acum redistribuite la noua bază 201, de la Agadez, în nordul țării, continuând să opereze în colaborare cu francezii.

Cazul este emblematic. Statele Unite, Franța și alte puteri europene, ale căror grupuri multinaționale concurează pentru a cuceri piețele și materiile prime, converg atunci când interesele lor comune sunt în joc. De exemplu, cei care le au în Sahel, bogat în materii prime: petrol, aur, coltan, diamante, uraniu. Însa acum, interesele lor în această regiune, în care ratele sărăciei sunt printre cele ridicate, sunt amenințate de revoltele populare și de prezența economică a Chinei. De aici Barkhane care, prezentat ca o operațiune anti-terorista, forțeaza aliatii într-un război pe termen lung cu dronuri și forțe speciale.

Cel mai puternic liant care menține NATO-ul împreună, este interesul comun al complexului industrial militar de ambele părți ale Atlanticului. El iese consolidat, din Summit-ul de la Londra. Declarația finală [1] oferă principala motivație pentru o creștere suplimentară a cheltuielilor militare: "acțiunile agresive ale Rusiei reprezintă o amenințare la adresa securității euro-atlantice". Aliații se angajează nu numai să-și marească cheltuielile militare cu cel puțin 2% din PIB, ci să aloce cel puțin 20% din acești bani pentru achiziționarea de armamente. Obiectiv deja realizat de 16 din cele 29 de țări, între care Italia. SUA investește în acest scop, mai mult de 200.000.000.000 de dolari în 2019. Rezultatele pot fi văzute. În aceeași zi în care a avut loc Summitul NATO, General Dynamics a semnat cu US Navy, un contract de 22.200.000.000 de dolari, reglabil la 24.000.000.000, pentru a furniza 8 submarine de clasă Virginia, destinate operațiunilor speciale și misiunilor de atac cu Rachete Tomahawk, de asemenea, cu focoase nucleare (40 pe submarin).

Acuzând Rusia (fără nici o dovadă) de a avea instalate rachete nucleare cu rază intermediară, și de a fi distrus astfel, Tratatul INF, Summitul decide "consolidarea suplimentară a capacității noastre de a ne apăra cu o combinație adecvată de capacități nucleare, convenționale și antirachete, pe care vom continua să o adaptăm: atît timp cît vor exista arme nucleare, NATO va rămâne o alianță nucleară". În acest context, se inserează recunoașterea Spațiului ca al cincilea cîmp operațional; cu alte cuvinte, se anunță un program spațial militar al Alianței, extrem de costisitor. Este un cec în alb, dat în unanimitate de către Aliați, complexului industrial militar.

Pentru prima dată, cu Declarația Summit-ului, NATO vorbește despre "provocarea" provenita de la influența crescândă și politica internațională a Chinei, subliniind "necesitatea de a o confrunta ca o Alianță". Mesajul este clar: NATO este mai mult decât oricând necesar unui Occident, a cărui supremație este provocată astăzi de China și Rusia. Rezultatul imediat: Guvernul japonez a anunțat că a cumparat, pentru 146.000.000 de dolari, insula nelocuită de Mageshima, la 30 km departare de țărmurile sale, pentru a o folosi ca loc de antrenament al avioanelor de vînatoare bombardiere americane, instalate împotriva Chinei.