De la armele de distrugere masiva irakiene, la armele chimice siriene

Comportamentul jurnaliștilor occidentali este deosebit de ciudat: ei repetă acuzațiile liderilor lor politici, considerându-le a priori drept fondate, dar nu iau în considerare dezmintirile făcute de organismele internaționale. Ei se dovedesc a fi incapabili de a pune la îndoială intoxicațiile în care au crezut.

Justificarea distrugerii Irakului

Astfel, în 2003, ei au repetat în unanimitate acuzațiile lui George W. Bush care afirma că Irakul avea arme de distrugere în masă. Apoi, cele ale lui Tony Blair, care a spus că Irakul avea lansatoare capabile să atingă Occidentul în 45 de minute și sa ucida populatia prin dispersarea gazului de luptă. În sfârșit, declarația secretarului de stat Colin Powell, după care, Irakul îl găzduia pe Oussama bin Laden.

Cu toate acestea, în aceeași perioada de timp, Comisia de control, verificare și inspecție a Națiunilor Unite (Cocovinu), afirma ca fără nici o îndoială acuzațiile lui MM. Bush și Blair erau false. Însa, această Comisie a fost singurul organism care a avut acces la teritoriul Irakului și a putut efectua toate verificările pe care le-a dorit. Nici CIA, nici MI6, care l-au contrazis, nu au avut o asemenea ocazie.

Să ne amintim în trecere că Franța lui Jacques Chirac sa opus războiului împotriva Irakului. Însa ea a ales ca argument, că «Războiul este întotdeauna cea mai rea soluție» și nu ca acuzațiile anglo-americane erau în mod evident mincinoase, asa cum constatase organul de control adecvat, Cocovinu.

Astăzi, reconstruim Istoria cu filme și seriale de televiziune. Suntem de acord sa spunem ca am fost intozicati. Însă pretindem că serviciile de Informații americane și britanice, au fost manipulate de liderii lor politici și că nimeni nu avea mijloacele de a ști. Acest lucru este fals, și este suficient sa te scufunzi în presa perioadei de timp, pentru a constata că, cu totii au fost de acord pentru a încerca să-l discrediteze pe directorul Comisiei de la ONU, Suedezul Hans Blix, care a îndrăznit să se opuna celei mai mari puteri din lume, de atunci. Este ceea ce trebuia să stabileasca, treisprezece ani mai tîrziu, Comisia Chilcot [1].

Identic, sunt trecute sub tacere, acuzațiile făcute de Colin Powell, Consiliului de Securitate al ONU [2], potrivit caruia Osama bin Laden trăia în Bagdad în 2002, și ca locotenenții săi locuiau încă acolo, fabricînd ricin. Din Irak, spunea el, ei pregăteau atentate în Franța, în Regatul-Unit, în Spania, în Italia, în Germania și în Rusia. Deci era urgent.

Însa, a crede în asemenea baliverne, presupunea de a nu cunoaste deloc partidul Baas, care era la putere în Irak. De asemenea, mai degrabă decât să-si recunoască ignoranța lor, jurnaliștii occidentali au preferat să uite acest episod.

Cumplicitatea lui mass-media nu sa schimbat

Nimic nu sa schimbat de la atacul Bagdadului din partea Statelor Unite și al aliaților săi: mass-media au mințit din nou, voluntar de data aceasta, pentru a-și ascunde minciuna involuntară anterioară. Cu toții au preferat să raporteze că au fost abuzați. Nici unul a admis că a facut greseli profesionale, micsorînd avizul experților Natiunilor Unite.

Istoricii care au lucrat asupra propagandei de război, au arătat că cei care doresc un război, fabrica întotdeauna o cantitate incredibilă de mărturii și dovezi false. Deși toți jurnaliștii sunt de acord că «Prima victimă a unui război este Adevărul» (Rudyard Kipling), nici unul a încercat să stabilească o metodă care permite sa nu se lase sa fie intoxicat înca o dată. Este totusi simplu: este suficient sa-ti păstrezi firea rece, atunci când toată lumea este excitată, sa nu eziți să mergi contra curentului, și să-ti faci munca d-tale, verificînd sursele. Este ceea ce am făcut, și ceea ce am cîstigat, pentru a fi calificati de «conspiraționisti».

Justificarea războiului împotriva Siriei

Deci, referitor la războiul din Siria, fiecare continuă să creadă cu ochii închiși ca evenimentele au început ca «o revoluție împotriva unei dictaturi», ca «regimul» a răspuns «masacrînd propriul sau popor», cu lovituri de «torturi », de « butoaie de bombe » și «de arme chimice », ceea ce a împins populația la violență. Însa, toate acestea sunt, fie stupide (așa cum a fost cazul cu presupusa invitație a lui Oussama bin Laden de către presedintele Saddam Hussein), fie negate de misiunile internaționale (asa cum a fost cu Cocovinu).

«Revoluția împotriva dictaturii» a fost dezmintită în mod oficial, de singura organizație care a avut capacitatea de a judeca: o misiune internațională a Ligii Arabe, care a fost autorizata să călătorească pretutindeni în Siria, și care dispunea de personalul necesar pentru a acoperi tot teritoriul (de la 24 decembrie 2011 pîna la 18 ianuarie 2012) [3]. Însa jurnaliștii preferă să creadă mereu în guvernele lor occidentale, mai degrabă decât în organismele care au mijloacele să verifice.

Fotografiile de morti din cauza «torturii» atribuite de Raportul Cezar, Siriei, sunt în realitate, cele ale mortilor din timpul torturii jihadiștilor. Este suficient să ne gândim puțin: Caesar declară că i-a luat pentru armata araba siriană, dar nu cunoaște identitatea celor decedati. Ce interes ar avea Damascul să stabilească un dosar fotografic fără nici o informație asupra victimelor?

«Butoaiele de bombe» sunt o legendă la fel de tîmpită: de ce armata arabă siriana ar folosi bombe artizanale, în timp ce ea dispune de bombe sofisticate furnizate de Rusia?

După armele de distrugere în masă irakiene,
armele chimice siriene

Cea mai interesanta este acuzatia de utilizare a armelor chimice. Organizația pentru interzicerea de arme chimice (OIAC/OPCW) si-a prezentat raportul la data de 1 martie 2019. Ea avea ca misiune sa aduca lumina asupra presupusului atac din 7 aprilie 2018, la Duma, care a fost sancționată unilateral de un bombardament al Siriei de către Statele Unite, Franța și Regatul-Unit în săptămâna următoare. Este o perlă: deși nu explică, el confirmă pas cu pas că toata aceasta afacere este un montaj.

Rețineți că după atacul asupra Ghoutei, acum cinci ani, Siria aderase la Convenția de interdicție. Stocurile sale de arme chimice fusesera sechestrate, și apoi distruse în comun de Statele-Unite și Rusia, sub controlul OIAC. A pretinde că Damascul dispunea încă de arme chimice după această distrugere, este deci, înainte de toate, a contesta munca făcută de Haga, Moscova și Washington.

În 2018, Departamentul de Stat susținuse că dispunea de dovezi credibile cu privire la «folosirea gazului sarin de catre Siria» contra «democraților», în timp ce Rusia a denunțat o înscenare comandată de Regatul-Unit. Ministrul britanic al Afacerilor Externe, Boris Johnson, se indignase cu aplomb, de aceste acuzații «grotești, bizare» de această «minciună flagrantă».

Însa,
– atacul a fost susținut de trei surse, toate britanice: Căștile albe (a ONG controlata de MI6), Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (o filială a Frăției Musulmane informata de MI6) și Armata Islamului (un grup armat fondat de Zohran Allouche, a cărui familie întreagă locuia la Londra la acea vreme, într-o reședință de lux, păzită de poliție).
– Misiunea OIAC a fost împiedicată de Armata Islamului, de a numara corpurile victimelor și de a le autopsia. Ea nu a fost autorizata să intre în Duma, decît după ce ele fusesera «incinerate» ; un mod necunoscut de a trata ramasitele în islam, și care nu este justificat din punct de vedere sanitar.
– Probele atestă, conform OIAC, că în Duma nu a fost utilizată nicio substanță chimică interzisă. Nici una.
– Organizația admite totuși că două obuze ar fi putut fi trase asupra locului contaminării presupuse, și că ele ar fi putut conține o substanță toxică clorurată. Cu toate acestea, clorul în aerul liber se disperseaza. El poate ucide doar într-un spațiu închis. De aceea el nu a figurat niciodată pe lista de arme interzise, și este folosit de toți ca produs de întreținere.

Notam în trecere că Armata Islamului (Jaych al-Islam), este această organizație «democrata» care decapiteaza în lanț pe «câinii lui Bachar» (adică, Sirienii care refuzau să conspire președintele eretic Bashar al-Assad [4]). Ea a devenit celebra condamnând la moarte pe Sirienii condamnați pentru homosexualitate și aruncându-i peste acoperișuri. A fost liderul lor Mohamed Allouche, susținut de Occidentali, cel care a prezidat delegația «opoziției moderate» la negocierile ONU de la Geneva.

Pe scurt, bombardarea Siriei de către Statele-Unite, Franța și Regatul-Unit nu numai ca a încălcat Dreptul internațional, însa a fost nejustificată.

Tratamentul raportului OIAC de catre presa

Dacă presa occidentală ar fi fost cinstită, ar fi raportat cu fidelitate raportul OIAC. Nu este cazul. Jurnaliștii anglo-saxoni au fost deosebit de muti, și au tratat doar în mod excepțional știrile. Omologii lor francezi au fost mai specifici.

Ei au reamintit că, în trecut, un raport al Mecanismului comun ONU / OIAC a confirmat folosirea armelor chimice de către Siria. Ei au omis sa spuns că, Consiliul de Securitate al ONU respinsese acest raport, deoarece Mecanismul nu respectase regulile OIAC.

Alții au pretins că misiunea stabilise folosirea clorului în Duma. Aceștia nu au menționat că OIAC a considerat probabila utilizarea unui agent toxic conținînd clor folosit ca o armă, și posibilă dispersarea sa de către două obuze. Ei mai ales au evitat să menționeze că, în aer liber, clorul nu este o otravă mortală, ci un agent iritant; motiv pentru care, el nu este o armă chimică interzisă.

Probabil vă întrebați de ce aceste articole de presa v-au scapat, și de ce nu ați auzit scuzele Dnei May și MM. Macron și Trump? Pur și simplu pentru că presa nu își îndeplineste activitatea sa de informare, și că liderii occidentali sunt fara onoare.