Minciunile Puterii algeriene

Mass-media internațională descoperă cu uimire realitatea puterii algeriene, pe care ei au încercat să o ascundă până acum. Aceasta nu este deținută de un clan, ci de mai multe, în care figura președintelui Bouteflika este punctul de echilibru.

În puterea algeriană, cine apără ce?

Aceste clanuri sunt angajate într-o luptă feroce între ele, care ia împiedicat nu numai să numească un succesor al președintelui în exercițiu, ci de asemenea și un prim-ministru. La urma, ei au numit trei: Noureddine Bedoui, asistat de Ramtane Lamamra, ambii flancați de un al treilea, Lakhdar Brahimi.

Sa înțelegem bine distribuirea rolurilor:

– Abdelaziz Bouteflika este un mic escroc care a fost secretarul lui Houari Boumedienne și a știut în decursul timpului sa-si inventeze un trecut [1]. El a uzurpat biroul prezidential, timp de douăzeci de ani, mulțumita unei serii de încălcări ale Constituției și de alegeri fraudate în mod evident. Spitalizat în Elveția timp de două săptămâni, pentru «controale medicale periodice», i-au fost diagnosticate «probleme neurologice și respiratorii». Constatând faptul că el a fost incapabil să își dea consimțământul pentru îngrijiri, medicii au întrebat cine era tutorul său legal pentru a-i autoriza. Ca răspuns, muribundul imobilizat la pat, a fost repatriat fără ca să-l arate. Apoi, a fost difuzat la TV An Nahar, scurte imagini ale lui, datînd din 18 octombrie 2017, care au fost prezentate ca fiind filmate pe data de 11 martie 2019 [2]. În cele din urmă, a fost difuzată o nouă scrisoare, care i-a fost atribuită lui, anunțînd sine die mandatul său.

– Noureddine Bedoui a fost numit de către persoana care deținea pana prezidențială ca Prim-ministru. El fusese până atunci ministru de Interne și foarte apropiat de unul dintre frații președintelui pe punctul de iesire, Nacer Bouteflika. Acesta a fost cel care și-a imaginat posibilitatea de a acorda un al cincilea mandat președintelui invalid, și care pretinsese că colectase șase milioane de semnături pentru a-l susține. Rolul său este de a face sa dureze iluzia prezidențială.

– Ramtane Lamamra a fost numit Vice-Prim-ministru. El fusese pînă acum, un consilier al președintelui invalid, adica de fapt, unul dintre deținătorii locului lui, la putere. El reprezintă interesele fostei puteri coloniale, Franța.

– Lakhdar Brahimi a fost numit președinte al Conferinței Naționale însărcinat de a implementa tranziția democratică, mereu anunțată, niciodată începută. Acest pensionar (de 85 de ani) a fost rechemat din cauza serviciului său: el a jucat un rol central în crearea sistemului actual, și reprezintă interesele noii puteri coloniale: Statele Unite.

Acest personaj de prim-plan, nu este în nici un mod cel pe care îl pretinde că este. Venind dintr-o familie de colaboratori ai Ocupanților francezi, el a reușit să facă să se creadă că el a participat de asemenea la eliberarea națională.

• În 1965, a fost ultima persoană care la primit pe Mehdi Ben Barka. El a informat serviciile secrete marocane despre intențiile lui, și a facilitat astfel, răpirea și asasinarea secretarului de la Tricontinentale.
• În 1982, în cadrul eforturilor algero-marocano-saudite, a încheiat Acordul de la Taëf punînd capat războiului civil libanez, în schimbul înstaurării unui regim confesional, total neguvernabil, plasând de facto țara întreaga, sub controlul veșnic al marilor puteri regionale și internaționale.
• La sfârșitul anului 1991, a fost unul dintre cei 10 membri ai Consiliului Suprem de Securitate Algerian, care la destituit pe președintele Chadli Bendjedid, a anulat alegerile municipale și a deschis calea lui Abdelaziz Bouteflika catre putere [3].
• În 2000, a impus crearea unui serviciu de Informații în cadrul administrației Națiunilor Unite [4].
• În 2001, la cererea Washingtonului, el a încheiat Acordurile de la Bonn, punînd capăt intervenției SUA-Regatul Unit în Afganistan, și plasând-ul pe Hamid Karzai și narco-traficanții la putere [5].
• În 2012, după demisionarea lui Kofi Annan din funcția de mediator al Siriei, el a fost numit în comun de ONU și de Liga Arabă, nu mediator, dar «reprezentant special». Departe de a pune în aplicare planul de pace Lavrov-Annan, care fusese aprobat de Consiliul de Securitate, el lucrează la punerea în aplicare a planului secret al șefului său, numărul 2 de la ONU, Jeffrey Feltman, pentru o predare totală și necondiționată a Republicii Arabe Siria [6].

Rolul islamiștilor

Există mai multe narațiuni ale Deceniului Negru (1991-2002) în care au pierit de la 60.000 pîna la 150.000 de persoane. Singurul lucru sigur, dacă privim lunga perioadă, este că lucrările sociale wahhabite au înlocuit Statul în mediul rural, că terorismul islamist a fost o tentativa britanică de a exclude influența franceză, și că armata a salvat țara în timp ce unii dintre soldați au trecut de partea «ucigașilor».

Când totul a fost terminat, în 2004, președintele Bouteflika sa aliat personal cu «ucigașii» (islamiștii [7]) împotriva «eradicatorilor» (militari). El sa prezentat ca un vechi soldat, capabil să facă pace cu dușmanii săi. În realitate, el sa aliat cu islamiștii pentru a reduce puterea armatei și a serviciilor de securitate care îl plasasera la putere.

– În 2013, Abdelaziz Bouteflika a restructurat Departamentul de Informații și de Securitate, retragîndu-le o mare parte din atribuțiile și resursele lor, și pensionîndu-l pe generalul Mohamed Mediène.

– În 2014, a autorizat aripa înarmată a lui FIS, AIS - responsabilă de zeci de mii de morți - să organizeze o tabără de antrenament, în deplină vizibilitate pentru toată lumea.

– În 2016, el la invitat pe șeful AIS, Madani Mezrag, să îl primească pe Ahmed Ouyahia (pe care la numit în scurt timp) și a anunțat că are acum amnistie și imunitate.

– În martie 2019, clanul său l-a facut sa reapara pe Madani Mezrag în prim plan, cu povara amenințarii unui nou război civil asupra populației care demonstreaza.

În acest context, numirea lui Lakhdar Brahimi are tot sensul. Când a fost responsabil de dosarul sirian la ONU și la Liga Arabă, el a luptat pentru o «soluție politică», inclusiv arestarea președintelui Bashar al-Assad și înlocuirea lui de către un profesor la Sorbona, Burhan Ghalioun. Însa acesta, colaborator al National Endowment for Democracy (NED/CIA), cu toate ca în mod oficial partizan al unei Sirie non-sectare, fusese speech-writer al lui Abbassi Madani, seful lui FIS, in timpul exilului sau în Qatar.

Algeria independentă a fost construită în primul rînd, în secretul inerent al luptei pentru eliberarea națională. Apoi, acest secret a fost menținut și folosit de unii, pentru a construi o legendă și pentru a-si atribui un rol glorios. Această mistificare, repetată timp de zeci de ani, a privat poporul de înțelegerea evenimentelor. Ea le-a permis să devină indispensabili prin menținerea atât a pericolului («ucigasii») cât și a protecției («eradicatorii»). Prizonieri ai propriei lor mistificări, ei sunt astăzi forțați să se supună șantajului Franței și Statelor Unite.