Brigazile anarhiste ale NATO-ului

«Razboiul, este pacea. Libertatea, este sclavia. Ignoranta, este forta».
George Orwell, 1984.

În anii 1980-90, societatea kurda era extrem de feudala si patriarhala. Ea era mentinuta într-o puternica sub-dezvoltare, ceea ce i-a împins pe kurzi sa se rascoale împotriva dictaturilor militare care se succedasera la Ankara [1].

Partidul muncitorilor din Kurdistan (PKK), era o organizatie marxist-leninista, sustinuta de Uniunea Sovietica, si care lupta împotriva dictaturilor generalilor kemalisti, membrii ao NATO-ului. El a eliberat femeile, si sa alaturat luptelor progresiste. Cu ajutorul lui Hafez el-Assad, el a instalat o tabara de încadrare militara, pe cîmpul libanez de la Bekaa, sub protectia Fortei de pace siriana, vecin celui al FPLP palestinian.

În timpul acestei perioade, PKK nu folosea cuvinte destul de dure contra «imperialismului american».

Cu ocazia dizolvarii URSS-ului, PKK, dispunea de 10.000 de soldati cu timp total, si mai mult de 75.000 de rezervisti. Acest razboi de eliberare a distrus mai mult de 3.000 de sate, si a facut mai mult de 2 milioane de deplasati. În ciuda acestui sacrificiu imens, el a esuat.

Arestat în Kenia, în 1999, cu ocazia unei operatiuni comune, a serviciilor secrete turce, americane si israeliene, liderul istoric al revoltei, Abdullah Öcalan, a fost închis pe insula Imrali, situata pe Marea Marmara. PKK, sa prabusit, separata între seful ei prizonier favorabil unei negocieri pentru pace, si locotenentii sai, pentru care razboiul devenise un mod de viata. Cîteva atentate avusesera loc înca, fara ca sa se stie cu adevarat care era motivul pentru care luptatorii refuzau sa dezarmeze, sau a unei fractiuni a jandarmeriei, JITEM, care refuza ea de asemenea, sa înceteze lupta.

De-alungul «primaverii arabe», Abdullah Öcalan, a reconstruit PKK, si dupa aceea celula sa, în jurul unei noi ideologii. În urma negocierilor secrete cu Nato-ul în închisoarea din Imrali, el a abandonat marxism-leninismul în favoarea «municipalismului de eliberare». El, care luptase mereu împotriva Turciei, pentru a construi propiul sau Stat, Kurdistanul, considera începînd din acel moment, ca orice Stat nou, este în sine un instrument de opresiune [2].

Militantii lui PKK, care fusesera obligati sa fuga din Turcia în timpul razboiului civil, si-au gasit refugiu în nordul Siriei [3]. În numele lor, Öcalan se angajase pe scris, pentru a nu mai revendica niciodata teritoriul sirian. În 2011, la începutul razboiului occidental contra Siriei, kurzii constituisera militii pentru a apara tara care îi primise, si care îi naturalizase.

Totusi, pe 31 octombrie 2014, unul dintre cei doi co-presedinti ai YPG, ramura siriana a PKK, Salih Muslim, a participat la o întîlnire secreta la palatul Elyseu cu presedintele François Hollande, si omologul sau turc, RecepTayyip Erdogan. I sa promis ca va deveni sef de Stat, daca el accepta sa se angajeze pentru a re-crea Kurdistanul ... în Siria.

Imediat, Coalitia internationala, pe care Statele-Unite o creasera pretins contra Daesh-ului, l-a sustinut pe YPG, furnizîndu-i bani, pregatire, arme, si o încadrare. Au fost uitate deci, blestemurile contra Washington-ului, devenit de acum înainte un atît de bun aliat. Organizatia kurda, începu sa expulseze lucuitorii asupra carora, ea îsi aruncase privirea.

Cum nu existase pîna atunci nici-o lupta a YPG-ului împotriva Daesh-ului, Statele-Unite, au pus în scena o teribila confruntare în Aïn al-Arab, re-botezat pentru ocazie, cu numele kurmandji din Kobané. Presa internationala a fost invitata sa relateze evenimentul, fara ca sa intre în pericol. Acest oras este situat la frontiera siriana-turca, si jurnalistii au putut sa urmaressca luptele cu binoclul, din Turcia. Nu se stie ceea ce sa petrecut cu adevarat în Aïn al-Arab, pentru ca presa nu a fost autorizata sa intre acolo. Deci sunt disponibile imagini cu teleobiectivul, care par a confirma din îndepartare, comunicatele relatînd salbaticia luptelor. În orice caz, Occidentul în unanimitate a conclus ca kurzii erau aliatii de care ei aveau nevoie, împotriva lui Daesh si a Siriei.

Presa occidentala asigura ca jumatate din soldatii kurzi sunt femei, ca statut jumatatea instantelor conducatoare a PKK/YPG. Totusi, pe teren, prezenta lor esta foarte rara. Jurnalistii afirma de asemenea ca ele înspaimînteaza pe jihadisti, pentru care, faptul de a muri omorît de o femeie, ar fi un blestem care le-r interzice accesul catre rai. În mod curios, aceeasi presa, ignora ca Armata araba Siriana detine de asemenea batalioane feminine pe care jihadistii le ataca cu aceeasi furie ca si pe omologii lor masculini.

În ciuda aparentelor, YPG-ul nu este asa de numeros precum pretinde. Multi kurzi sirieni considera Statele-Unite ca fiind o forta inamica, si Siria ca noua lor patrie. Ei refuza sa urmeze fanteziile lui Salih Muslim. De asemenea Pentagonul a adaugat kurzilor «sai», nu doar cîtiva mercenari arabi si asirieni, însa mai ales militanti apartinînd extremei-drepte europene.

Asa cum CIA a înfiintat brigazi cu mii de tineri musulmani occidentali pentru ai face islamisti, în acelasi mod, ea a recrutat anarhisti europeni pentru a compune Brigazile internationale, dupa modelul acelora care sau batut în 1936 la Barcelona împotriva fascistilor. Gasim de asemenea ca trupe suplementare ale YPG-ului/Nato-ului, Batalionul antifascist internationalist (Europa centrala), Brigada Bob Crow (Englezi si Irlandezi), Brigada Henri Krasuki (Francezi), Fortele internationale si revolutionare de gherilã ale poporului (Americile), Uniunea revolutionara pentru solidaritatea internationala (Greci), Unitatea Partidului marxist-leninist (Spanioli), si toate factiunile internationale turcesti pro-SUA (DK, DKP, MLSPB-DC, PDKÖ, SI, TDP, TKEP/L, TKPML), pentru a nu cita decît pe cele mai proeminente [4].

Lupta de la Aïn al-Arab, care a trebuit sa opuna tinerii Sirieni favorabili Califatului, tinerilor kurzi, mai ales cu pretul vietii, dintr-o parte si din alta, are tineri Europeni în cautarea unei lumi mai bune. Tarile europene se nelinistesc asupra posibilei reîntoarceri a tinerilor jihadisti la ei acasã, însa nu a tinerilor anarhisti, care sunt tot atît de periculosi. Este probabil din cauza ca le este mult mai usor sa-i manipuleze pe acesti ultimii, si sa-i recicleze în viitoarele aventuri imperialiste.

În iunie 2015, Partidul democratic al popoarelor (HDP), noua expresie politica a PKK, a primit un sprijin îmbelsugat financiar si încadrare din partea lui CIA, împotriva lui AKP a lui Recep Tayyip Erdogan. Subit, el a strapuns plataforma de 10% de voci necesare, pentru a intra La Marea Adunare Nationala, si a cîstigat 80 de deputati.

Pe 17 martie 2016, YPG-ul a proclamat autonomia lui «Rojava», adica limba de pamînt care leaga regiunea Kurdistanului irakian cu Mediterana, de-a lungul frontierei sirio-turce, însa numai de partea siriana. «Rojava» ar fi inclus deci partial zona lui Idleb, în prezent ocupata de Al-Qaïda.

Fiind acest Stat proclamat de oameni care nu s-au nascut acolo, în detrimentul autohtonilor, este deci vorba de un proiect colonial, comparabil Israelului, auto-proclamat în Palestina de evreii care cumparasera pamînturile. Denominatia de «Rojava» a fost aleasa pentru a distinge acest teritoriu de «Kurdistan», care, el, se gaseste în Turcia, unde el a fost proclamat în 1920, prin conferinta de la Sèvres [5].

În momentul în care emiratul lui Al-Qaïda de la Idleb si califatul lui Daesh de la Rakka sau contractat ca o piele a durerii, NATO-ul si-a urmat planul sau de deslocare a Republicii Arabe Siriene, si ambitioneaza sa creeze «Rojava» lui Kameshli.

Presa occidentala observa uimita/înlemnitã aceasta «Rojava» îmbogatita cu toate virtutile la modã: pacifistã, egalitarã, ecologistã, favorabilã constructiei genului, etc. [6]. Nu intereseaza ca YPG-ul este o armata. Nu intereseaza ca el lupta contra locuitorilor istorici ai Nordului Siriei, arabii si asirienii, pentru ca pe hîrtie, el a format cu ei Fortele democratice.

În Siria, Brigazile anarhiste europene lupta sub comando-ul Statelor-Unite.

Programele YPG-ului sirian si a HDP-ului turcesc, corespund strategiei militare SUA. Din 2001, Pentagonul prevedea pe termen mediu «remodelajul Orientului-Mijlociu extins», adica, separarea marilor State în State mici omogene, incapabile sa-i reziste. Pe termen îndelungat, el prevedea sa-i opuna unii, altora, pîna a-i face sa se întoarca la regiunea haosului original.

«Rojava», nu a fost proclamat Stat independent, caci, dupa noul Öcalan, orice Stat-natiune ar fi un rãu în sine. Dupa NATO, este exact un Stat autonom care va trebui sa se confedereze cu alte State autonome, ca cele care succedasera Statului-natiune sirian, o data ce el fusese rasturnat. Dupa teoreticienii referintei «municipalismului», nord-americanul Murray Bookchin, - pentru a functiona în mod democratic, comunitatile libertare, trebuie sa fie omogene. Este motivul pentru care «pacifistul» YPG, procedeaza în prezent la curatarea etnica a lui «Rojava».

CQFD