Iranul încoltit

În timp ce Pentagonul se retrage din «Orientul-Mijlociu extins» pentru a investi în «Bazinul Caraibelor», Casa-Albă se grabeste sa-și reorganizeze aliații sai din regiune. În acest scop, pe 14 și 15 februarie va avea loc la Varșovia o «Reuniune ministerială vizînd promovarea unui viitor de pace și securitate în Orientul-Mijlociu». Toți aliații Statelor Unite vor participa acolo, însa nu și partenerii lor: nici Rusia, nici China.

Pe 10 ianuarie, cu ocazia unei conferințe la Universitatea americană din Cairo, secretarul de Stat Mike Pompeo a stabilit obiectivele:
– a se opune «regimului iranian» și «agenților» acestuia;
– a înființa o Alianță strategică evreo-sunnită împotriva Iranului șiit [1].

Întoarcerea lui Elliott Abrams

Nu putem decât să ne simtim dezamagiti în fata confesionalizarii politicii externe a SUA. Aceasta trebuie sa fie apropiată cu reîntoarcerea lui Elliott Abrams [2] la Departamentul de Stat după 30 de ani de absență. Acest troțkist, aliat în 1980 președintelui republican Reagan, este unul dintre fondatorii mișcării neoconservatoare. El este, de asemenea, unul dintre inițiatorii teopoliticii, această școală de gândire care combină evreii și creștinii sioniști, conform cărora, Pământul va fi în pace atunci când el va fi echipat cu un guvern mondial cu sediul la Ierusalim [3].

Contrar unei idei primite, neoconservatorii nu sunt dușmanii Iranului, nici prieteni din alte părți. Ei au considerat întotdeauna, că era necesar să se mențină un echilibru între arabi și persi. Astfel, Elliott Abrams a participat la operațiunea «Iran-Contras», care consista în special, în a vinde arme israeliene prin ruta șeicul Hassan Rohani (actualul președinte iranian) ayatollahului Hashemi Rafsanjani (care cu această ocazie a devenit omul cel mai bogat în țara lui) pentru a rezista atacului irakian (de asemenea comanditat de Washington). Această operațiune a fost condusă fără cunoștința Congresului, el a fost condamnat, apoi amnistiat de președintele Bush Sr.

În această perioadă, el a fost implicat în diverse masacre în Guatemala, în Salvador și Nicaragua.

Troțkiștii revistei American Jewish Committee, Commentary, care s-au aliat lui Reagan, înțelegeau în acelasi timp să lupte împotriva URSS-ului, pentru a continua lupta lui Leon Troțki împotriva lui Iosif Stalin, și pentru a efectua o lovitură de Stat mondială, atîta timp cît acest concept are un sens. Elliott Abrams a participat deci la crearea lui Institute of Peace al SUA (care a instrumentalizat umanitarismul pentru a promova imperialismul) și la National Endowment for Democracy (care a realizat revoluțiile colorate), al carui director este încă. Este în acest sens ca trebuie să înțelegem teopolitica, ca o justificare religioasă a unei acaparari de putere, mondiala.

Congresul fondator al teopoliticii a fost finanțat de Izmailovskaya, o organizație criminală rusă careia i-au apartinut, potrivit Justiției spaniole, Michael Cherney, Oleg Deripaska și Iskander Makhmudov la vremea respectivă [4].

Sub președintia Bush Jr., Abrams sa întors în mod discret la Casa-Albă împreună cu Liz Cheney (fiica vice-președintelui Cheney). În cadrul Consiliului de Securitate Naționala, a supravegheat lovitura de Stat împotriva președintelui Venezuelei, Hugo Chávez [5]. El sa opus, dar cam târziu, dezechilibrului creat de Washington, care, eliminând atât talibanii, cât și președintele Saddam Hussein, a permis Teheranului să se impună regional. El a lucrat în cadrul «Grupului pentru Politica și Operațiuni în Iran si în Siria» (Iran Syria Policy and Operations Group), apoi a fost însarcinat cu «Strategia pentru o democrație globală» (Global Democracy Strategy) [6]. El a fost principalul expert al consilierului pentru securitatea națională, Condoleezza Rice, în timpul războiului israelian din 2006 împotriva Libanului.

Conferinta dela Varsovia

«Reuniunea ministerială pentru a promova un viitor de pace și securitate în Orientul-Mijlociu» trebuia să fie co-prezidata de secretarul de Stat american Mike Pompeo, și de vice-președintele guvernului polonez, Beata Szydło, care nu are nici o competență în materie.

Cu anticipare, considerînd ca Statele implicate în războiul împotriva Siriei vor fi privilegiate, Israelul pretinde o suma de operațiuni anti-siriene, pe care el până acum a refuzat să le comenteze. Șeful Statului Major al armatei, generalul Gadi Eizenkot, a declarat în acest mod că Statul evreu i-a sprijinit pe jihadiști de la începutul evenimentelor, le-a trimis cantitati de arme și i-a sprijinit militar bombardînd forțele siriene. Tot tipul de lucruri pe care le-am spus de opt ani, și care sunt acum oficiale.

Nelinistita de ceea ce s-ar putea decide la Varșovia, Moscova a trimis o delegație la nivel înalt la Tel Aviv, cu obiectivul de a sonda Israelul.

Greselile iraniene

Este important să se rețina că Statele-Unite nu au luptat niciodată împotriva Iranului în general, dar aproape întotdeauna au ales cine ar trebui să îl guverneze. Astfel, în 1941, ei au ajutat Britanicii să-l depună pe Reza Shah pentru a-l instala pe Mohammad Reza Pahlavi. Ei au fost cei care, în 1953, au forțat șahul să se separe de naționalistul Mohammad Mossadegh, pentru a-l impune pe generalul nazist Fazlollah Zahedi. Ei au fost cei care au împins șahul în 1979 să se retragă, și au organizat întoarcerea ayatollah-ului Rouhollah Khomeini. Etc.

Iranul contemporan este prizonierul contradicțiilor lui. În primul rând între discursul său și realitate. Republica Islamică nu înceteaza de a prezenta Israelul și Arabia Saudită ca dușmanii sai absoluți. Cu toate acestea, faptele contrazic de asemenea atât retorica Teheran-ului, cât și cea a Tel Aviv-ului și a Riyad-ului. De exemplu, cele trei țări au luptat împreună, în 1992-1995, alături de NATO și de musulmanii din Bosnia-Herțegovina. Sau înca, compania EAPC care gestioneaza în prezent conducta Eliat-Ashkelon este proprietatea comuna a Iran-ului și Israel-ului [7].

În al doilea rând, chiar dacă se opun străinilor, liderii iranieni sunt extrem de împărțiți între Ghidul Revoluției (ayatollahul Ali Khameney), președintele Republicii (Sheicul Hassan Rohani) și liderul opoziției (fostul președinte Mahmoud Ahmadinejad, plasat în arest la domiciliu de un an, și ai cărui colaboratori principali au fost întemnițați după procese secrete) [8].

Președintele Barack Obama a negociat în secret, în Oman, la sfârșitul celui de-al doilea mandat al lui Ahmadinejad cu echipa Rafsanjani-Rohani. Principiul acordului asupra nuclearului a fost atunci înregistrat. Ayatollahul Khamenei a îndepartat candidatul lui Ahmadinejad la alegerile prezidențiale, cu ajutorul ayatollahului Ahmad Jannati și a promovat alegerea seicului Rohani, eventual, ignorând anumite aspecte ale acordului pe care îl încheiase cu Obama. Șeicul Rohani a pariat pe acordul său secret cu Democrații SUA. El a anticipat ridicarea sancțiunilor SUA, și a promis alegătorilor zile fericite. După ce a fost ales, el a desființat sistemul de eludare a sancțiunilor, apoi a pretins că negociază în Elveția cu marile puteri, ceea ce fusese înregistrat doar cu singurele SUA. Cu toate acestea, semnarea acordului 5 + 1 nu a fost urmată de ridicarea sancțiunilor. Economia iraniană ne mai avînd posibilitatea să le ocolească, sa prăbușit. Când Donald Trump a sosit la Casa-Albă, el a rupt acordul cu Iranul, scufundînd echipa Rohani în panică. Aceasta ultima, a făcut greșeala de a crede că acest președinte va fi repede respins și că Democrații se vor reîntoarce rapid la putere. Ea a respins oferta de negociere a lui Donald Trump, și se gaseste acum strangulata din punct de vedere economic.

Șeicul Hassan Rohani, care a desfășurat campania în 2013, spunând în repetate rânduri că țara sa nu trebuia sa mai cheltuiască un rial pentru a elibera Palestina, și pentru a sprijini Hezbollah-ul și Siria, nu a intreprins nimic cu acești aliați dupa alegerea sa. Treptat, Gardienii Revoluției au încetat sa apere Siria, și nu au oferit asistența lor Damascului, decît pentru a ajuta minoritatea șiită. Timp de aproape doi ani, Teheran-ul nu a numit un ambasador la Damasc. Abia în decembrie 2018, el a trimis responsabili la nivel înalt ai guvernului sau, în Siria. Ei au semnat atunci acorduri economice pregătite cu cinci ani în urma, și care nu mai corespund deloc nevoilor Sirienilor.

Încercând să-l convingă pe ayatollahul Ali Khamenei să retragă Gardienii Revoluției din Siria, președintele șeic Hassan Rohani sa apropiat de Turcia (cu care prietenii lui întretineau relații excelente) și cu Rusia. Cu toate acestea, șeicul Rohani a negociat de asemenea, cu Statele-Unite și Austria livrarea de petrol iranian Europenilor, în locul hidrocarburilor rusești. Fără îndoială, cele trei țări si-au apropiat în mod efectiv punctele lor de vedere. Oricum ar fi, ultima reuniune de la Teheran cu președinții Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan a eșuat. Ea a fost imediat urmată de o întâlnire ruso-turcă în care diferentele au fost stabilite fără Iranieni.

În același timp, prăbușirea economică și financiară a Iran-ului nu mai permite Liderului Revoluției să-și susțină militiile în Irak și Hezbollah-ul. El nu mai este în stare să plătească soldele luptătorilor săi. Doar 60% din salarii au fost plătite în ianuarie.

De mai multe luni, Israelul bombardeaza țintele iraniene în Siria fără ca apărarea rusa să-i protejeze. În decursul ultimelor săptămâni, Moscova a oferit Damascului rachete S-300, permițându-i să-si asigure el însusi apărarea antiaeriană a țării. Cu toate acestea, bombardamentele israeliene împotriva Iranienilor au continuat. La sfârșitul lunii ianuarie, potrivit agenției turce de știri Anadolu, două unități ale armatei arabe siriene ar fi luptat între ele. Prima era încadrata de ofițeri ruși, a doua de Iranieni.

Conferința de la Varșovia intervine în timp ce Democrații SUA au reluat majoritatea în Camera Reprezentanților, deci Sheicul Rohani nu va fi salvat de ei. Este probabil ca țara lui va plăti greu pentru incoerența politicii sale.