Aniversarea celor 70 de ani ai NATO a fost sărbătorită de 29 de Miniștri ai Afacerilor Externe reuniti nu la sediul NATO de la Bruxelles, dar la cel al Departamentului de Stat de la Washington. Maestrul ceremoniilor a fost Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, care sa limitat sa anunțe doar discursul de deschidere pronuntat de secretarul de Stat Michael Pompeo.

NATO explică - Departamentul de Stat - este important deoarece, datorită lui, «Statele Unite pot înfrunta mai bine, la nivel militar și politic, amenințările globale față de interesele lor: NATO rămâne fundamental pentru operațiile militare ale SUA în regiunea transatlantică (adica în Europa) și în alte regiuni critice din punct de vedere strategic, precum Orientul Mijlociu și Asia Meridionala». Deci acelasi Departament de Stat el însuși, ne spune în mod clar că NATO este un instrument al Statelor Unite.

Nici o reacție politică în Italia. Singurul răspuns a venit din cadrul Conferinței, promovată de Comitato No War No NATO și de Global Research un centru de cercetare condus de Michel Chossudovsky (de la Montreal), care a reunit la Cine-Teatrul Odeon din Florența pe 7 aprilie, aproximativ 600 de participanti.

Concluziile sunt prezentate în

Declarația de la Florența,
pentru un front international, pentru iesirea din NATO

“ Riscul unui război gigant care, datorita utilizarii de arme nucleare, ar putea însemna sfârșitul Umanității, este real și în creștere, chiar dacă nu este perceput de opinia publică, menținută în ignoranță de pericolul iminent. Este de importanță vitală a ieși din sistemul de război. Acest fapt ridică problema participarii Italiei și a altor țări europene, la NATO.

“NATO nu este o Alianță, este o organizație sub comanda Pentagonului, al cărui obiectiv este controlul militar al Europei Occidentale și Orientale.

“Bazele Statelor Unite, în țările membre ale NATO, servesc pentru a ocupa aceste țări, menținând acolo o prezență militară permanentă, care îi permite Washingtonului să influențeze și să controleze politica lor, și să împiedice adevaratele alegeri democratice.

“NATO este o mașină de război care operează de acord cu interesele Statelor Unite, cu complicitatea marilor grupuri de putere europene, facîndu-se vinovat de crime împotriva Umanității.

“Războiul de agresiune condus de NATO în 1999 împotriva Iugoslaviei, a deschis calea pentru globalizarea intervențiilor militare, cu războaie împotriva Afganistanului, Libiei, Siriei și a altor țări, în totală încălcare a Dreptului Internațional.

“Aceste războaie sunt finanțate de țările membre, ale căror bugete militare sunt în continuă creștere, în detrimentul cheltuielilor sociale, cu scopul de a finanta programele militare colosale, ca cel al armamentului nuclear al SUA, în valoare de 1,2 trilioane de dolari.

“Statele Unite, violînd Tratatul de Ne-Proliferare, au instalat arme nucleare în 5 tari ne-nucleare ale NATO, sub pretextul fals al "amenințării ruse", puînd astfel în risc securitatea Europei.

“Pentru a ieși din sistemul de război, care provoacă din ce în ce mai multe daune și ne expun la riscurile crescînde ale anihilatorului razboi, trebuie să iesim din NATO, afirmând dreptul de a exista ca State suverane și neutre.

“În acest mod, este posibil să contribuim la dezmembrarea NATO-ului, și a oricărei alte alianțe militare, pentru reconfigurarea structurilor întregii regiuni europene, la formarea unei lumi multipolare, în care sunt realizate aspirațiile popoarelor la libertate și la justiția socială.

“Propunem crearea unui front internațional NATO EXIT în toate țările europene ale NATO-ului, construind o rețea organizatoare de baza, capabilă să încurajeze, lupta necesara si dificilă, pentru atingerea acest obiectiv vital pentru viitorul nostru.

Traducere
Light Journalist
Sursa
Il Manifesto (Italia)