Provocarea lui Donald Trump făcută administrației sale

Mai multe elemente sunt clare cu privire la posibila schimbare a doctrinei Statelor Unite pe care am anunțat-o acum două săptămâni [1]. În ultimii trei ani, președintele Trump a încercat să-și impună punctul sau de vedere în fata unei administrații ai cărui funcționari superiori stau întepeniti de 18 ani pe doctrina Rumsfeld/Cebrowski, de distrugere a structurilor de stat în regiuni întregi din lumea neglobalizată. Dimpotrivă, pentru Donald Trump, este convenabil, într-o perspectivă Jacksoniana, să se înlocuiască negocierea și afacerile pentru război, astfel încât să domine lumea în inteligență bună cu Rusia și China și nu împotriva lor. Speră să-și atingă scopurile până la 23 septembrie, data discursului său la ONU, adica, cu un an înainte de alegerile prezidențiale din SUA. El ar putea justifica, astfel, de a se reprezenta, facînd sa fie valorat bilantul său.l

Elemente noi, care completează ceea ce am indicat referitor la Siria și Venezuela, se potrivesc Afganistanului, Iranului și Yemenului. Dar cel mai evident fiind, desigur, demisia consilierului de Securitate națională, John Bolton. El nu a fost rugat să demisioneze, dar i sa mulțumit pentru bunele și loialele sale servicii.

– John Bolton nu este în nici un caz un neo-conservator, așa au scris unele mass-media, dar un susținător acerb al « exceptionalism American» [2]. Această școală de gândire se bazează pe mitul «Părinților pelerini». Ea refuză să aplice tratatele internaționale în dreptul intern; judecă comportamentele altora cu severitate, dar absolvă americanii care fac același lucru în principiu; și refuză orice instanță internațională să se intereseze în afacerile sale interne. Pe scurt, ea consideră că, din motive religioase, Statele Unite nu sunt comparabile cu alte State și nu trebuie să se supună niciunei legi internaționale.

Acest personaj colorat nu ezită să spună ce îl aranjeaza, fără să-și facă griji cu privire la dovezi, nici la plauzibilitate. De exemplu, cu ocazia votarii lui Syrian Accountability Act, în 2003, el pretindea în fata Congresului, că Siria - ca si Irak - amenința pacea mondială cu arme de distrugere în masă. Mai recent, a făcut istorie interzicând procurorului Tribunalului penal internațional să vină să investigheze în Statele Unite.

John Bolton, care este foarte popular printre alegătorii de extremă dreapta, nu împărtășește ideile președintelui Trump cu privire la politica internațională. Singurul consilier de Securitate națională care a fost în armonie cu el, a fost generalul Michael Flynn, care a fost forțat să demisioneze după trei săptămîni numai. Bolton i-a succedat generalului H. R. McMaster. Ca și în telenovelele TV din SUA, el juca pe lînga Donald Trump, rolul lui «bad flic», (polițistului rău), permițând-ui președintelui să apară mult mai conciliator.

– Al doilea element este evoluția conflictelor afgane și yemenită. Se știa că Statele Unite începusera negocierile cu Talibanii, la sfârșitul mandatului lui Obama, în 2015, în Qatar. Ceea ce este mai puțin cunoscut, este că din martie 2019, președintele Trump negociază viitorul Afganistanului, nu numai cu autoritățile și insurgenții țării, ci și cu Rusia și China. De data aceasta nu a fost o chestiune de împărțire a puterii între cele două facțiuni, ci de recunoașterea legitimității rezistenței talibane, la prezenţele străine pe solul lor în schimbul condamnării jihadismului. La Moscova și la Beijing au avut loc două reuniuni [3]. O alta trebuia să aibă loc în mod secret, săptămâna trecută la Camp David, în prezența președinților Donald Trump și Ashraf Ghani. Ce pacat! Pe 5 septembrie, Talibanii, dorind să negocieze în forță, au executat un atentat la Kabul, omorând 12 persoane, dintre care 1 american. Imediat reuniunea de la Camp David a fost anulată, și armata SUA a bombardat zonele talibane.

În simultan, se afla că Washingtonul începuse negocierile secrete cu Houtitii yemeniti care contestă puterea președintelui recunoscut la nivel internațional, Abdrabbo Mansour Hadi. Acum câteva săptămâni, Washingtonul îi prezenta ca agenți iranieni. Statele Unite și-au amintit dintr-o dată că Houtitii nu erau susținuți de Iran la începutul conflictului, și că ei s-au aliat cu Teheranul, numai dintr-un spirit de supraviețuire. Prin urmare, este clar că, având în vedere dezacordurile saudo-emirate, interesul Washingtonului nu mai este acel de a sprijini o marionetă la care nimeni nu se supune, și care s-a refugiat de mult timp în Arabia Saudită.

În timpul acestor negocieri, războiul a continuat fără Statele Unite. Houtitii au trimis o duzină de dronuri pentru a incendia fabricile de la Aramco. Riyadh-ul, a pretins apoi că a suferit pagube considerabile, scazînd la jumătate producția sa naționala. Mike Pompeo a denunțat mîna Teheranului, care ataca aprovizionarea mondiala cu petrol. Toate acestea sunt disproportionate, pentru a spune cel puțin. Aceste declarații trebuie sa fie interpretate în contextul celui de al treilea punct al nostru: relațiile dintre SUA și Iran.

– Să ne amintim datele: în 2012, administrația Obama negocia în secret în Oman, cu emisari ai Ghidului Revoluției, marginalizarea echipei naționalistului Mahmoud Ahmadinejad și alegerea unui traficant de arme în afacerea Iran-Contras, șeikhul Hassan Rohani. Odată acesta ales, un acord internațional, JCPoA, era negociat în Elveția. El redacta imposibilitatea reactivarii programului nuclear militar pe care Gărzile Revoluției îl abandonasera în 1988, considerând că armele de distrugere în masă sunt incompatibile cu viziunea lor asupra Islamului. În timp ce un al doilea acord, bilateral și secret de această dată, prevedea să aprovizioneze Europa cu gaz iranian, cu scopul de a înlocui gazul rusesc. Când ajungea la Casa-Albă, Donald Trump înțelegea, ca Statele Unite controleaza piața mondială a energiei, însa nici în detrimentul Rusiei, și nici al Chinei, cu care spera să domine lumea. Prin urmare, el se retragea din cele două acorduri cu Iranul, și propunea imediat reluarea discuțiilor. Realizând că el avea totul de pierdut în schimb, șeikhul Hassan Rohani cerea respectarea cuvântului dat, refuza mâna întinsă, și - având în vedere impeachment-ul imminent - declara că așteapta reîntoarcerea Democraților la Casa-Albă. Ghidul Revoluției, pe de altă parte, a reacționat în religios și nu în politic. Indignat de lipsa de loialitate a SUA, pe care o condamna moral, ayatollahul Ali Khamenei instruia armata sa personală, Gărzile Revoluției, să-și extindă autoritatea asupra tuturor comunităților șiite străine. Peste noapte, Gardienii încetau să apere interesele naționale iraniene pentru interesele religioase șiite; un răspuns care a fost deosebit de vizibil în Siria și devine la fel în Liban. Săptămâna trecută, secretarul general al Hezbollahului, Hassan Nasrallah, pronuntînd un discurs cu ocazia sarbatorii de la Ashurra, a prezentat organizația sa, nu ca Rezistența libaneză imperialismului, dar în calitate de servila ayatollahului Khamenei. Acest lucru nu este, evident, un viraj de 180 de grade, ci mai degrabă un sprijin Ghidului Revoluției în ajunul negocierilor.

Se pare că toată agitația asta se poate opri: ambele părți își arată mușchii, în timp ce se pregătesc să vorbească din nou. Până în prezent, Rusia întretinea relații bune cu Iranul, cunoscând speranța persană de a înlocui gazul rusesc în Europa. În simultan, ea nu intervenea atunci când Israelul traversa cerul sirian - pe care ea îl controlează - pentru a bombarda țintele iraniene. Moscova ar putea înceta să se joace cu morcovii și bețele. Ea ar putea garanta sinceritatea unui acord SUA-iranian (sau mai degrabă durabilitatea acestuia), în cazul în care nu mai erau împotriva ei. În acest caz, ar proteja bazele iraniene din Orientul Mijlociu. Acest lucru, se pare, este ceea ce tocmai ia anuntat Vladimir Putin, lui Benjamin Netanyahu.

Toate aceste progrese consolidează rolul secretarului de Stat, Mike Pompeo. Acesta apare ca fiind, adevăratul arhitect al politicii externe a lui Donald Trump. El a fost primul director al CIA al noului președinte. Acum are privilegiul de a fi invitat în fiecare zi la informarea sa cu Agenția, astfel încât să acumuleze informații de la CIA și de la departamentul de Stat. Mai presus de toate, el este proiectantul strategiei energetice a președintelui [4]. O parte din liderii republicani nu cred că Donald Trump va reuși sa impuna ceva militarilor, și cu siguranță nu doctrina - potrivit lor, depășita - a președintelui Andrew Jackson. Ea îl sfătuieste pe Pompeo de a nu se îndrăgosti de șeful ei, de a demisiona, și de a se prezenta la alegerile senatului din Kansas.