O delegație kurdă a fost primită la Palatul Élyséu de către președintele François Hollande și ministrul său al Apărării, Jean-Yves Le Drian, în prezența lui Bernard-Henri Lévy, ordonatorul dezastrelor tunisin, egiptean și libian.
Înaltul comisariat francez în Levant, generalul Henri Gouraud, recrutează cu ajutorul Turcilor, 900 de oameni din clanul kurd Millis, pentru a înăbuși rebeliunea naționalistă arabă din Aleppo și Raqqa. Acești mercenari vor lupta ca jandarmi francezi sub ceea ce va deveni steagul actualei Armate siriene libere (Telegramă din 5 ianuarie 1921).
Source : Archives de l’armée de Terre française.

Poporul kurd nu a avut niciodată un vis de unificare, cu excepția proiectului Prințului de Rewanduz. În secolul al XIX-lea, acesta sa inspirat din concepția germană a Națiunii, și prin urmare, intenționa să unifice limba. Astăzi înca, există mai multe limbi, inducând la o separare foarte pronunțată între clanurile Kurmanji, Sorani, Zazaki, și Gurani.

Potrivit documentelor pîna în prezent inexplorate, despre care intelectualul libanez Hassan Hamadé redacteaza la ora actuala o carte uluitoare, președintele Consiliului de miniștri francez, Léon Blum, a negociat în 1936 cu șeful Agenției evreiești, Chaim Wiezmann, și cu Britanicii, crearea un Mare Stat al Israelului, din Palestina până la Eufrat, incluind deci Libanul și Siria, până atunci sub mandatul francez. Acest proiect a capotat din cauza opoziției furioase a Înaltului-Comisar francez din Levant, contele Damien de Martel. Franța – și probabil, Regatul Unit - aveau în vedere la momentul respectiv, crearea unui Kurdistan la Estul Eufratului.

Pe 4 februarie 1994, președintele Mitterrand primeste o delegație kurdă de membri ai PKK-ului turc.

Chestiunea kurdă a redevenit o prioritate cu președintele François Mitterrand. În plin Război rece, soția sa, Danielle, devine «mama Kurzilor [ai clanului Barzani]». Pe 14 și 15 octombrie 1989, ea organizeaza un simpozion la Paris: «Kurzii: identitatea culturală, respectul pentru drepturile omului». Ea a jucat un rol în atribuirea mincinoasa a mortii Kurzilor din satul Halabja, în timpul războiului Irak-Iran, cruzimii președintelui Saddam Hussein, în timp ce rapoartele lui US Army atestă că, dimpotrivă, vântul a deplasat gazul iranian în timpul unei bătălii teribile [1]. În 1992, ea a participat la crearea unui guvern marionetă kurd în zona irakiană ocupată de Anglo-Saxoni.

Pe 31 octombrie 2014, François Hollande îl însoteste pe Recep Tayyip Erdogan pe peronul Élyséului. Un alt invitat tocmai a iesit discret pe ușa mică, Kurdul pro-Turci, Salih Muslim.

În timpul președinției lui Nicolas Sarkozy, în 2011, Alain Juppé a încheiat un Protocol secret cu Turcia pentru crearea unui pseudo-Kurdistan. Siria nu reacționează. Apoi, pe 31 octombrie 2014, președintele François Hollande îl primeste oficial la Palatul Élyséu pe Prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan, împreună neoficial cu co-președintele YPG-ului, Salih Muslim, pentru a pune la punct dezmembrarea Siriei. Luptătorii kurzi au încetat să se recunoască ca Sirieni, și și-au început lupta pentru propria lor patrie. Siria a încetat imediat să le plătească salariile.

La sfârșitul bătăliei de la Kobane, François Hollande își schimba pozitia, și-și marcheaza sprijinul sau Kurzilor, primind la Palatul Élyséu, pe 8 februarie 2015, o delegație pro-SUA a YPG-ului.

Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, președintele Barack Obama cheama Franța la ordine. Nu este Parisul cel care va negocia un pseudo-Kurdistan, având în vedere vechile sale vise coloniale, dar numai Pentagonul singur, conform planului etnic Rumsfeld/Cebrowski. François Hollande se pliază și primește o delegație kurdă pro-US a luptătorilor din Ain al-Arab («Kobane» în limba kurdă). Turcia, la rândul ei, refuză să se supună Washingtonului. Acesta este începutul unei divergențe îndelungate între membrii Alianței atlantice. Considerând că inversarea franceză încalcă acordul din 31 octombrie 2014, serviciile secrete turcești organizează cu Daesh atentatele din 13 noiembrie 2015 împotriva Franței și din 22 martie 2016 împotriva Belgiei, care tocmai se aliniase la rîndul ei asupra Washingtonului [2]. Temându-se de joncțiunea dintre PKK-ul turc și clanul irakian Barzani care ar deschide calea creării unui Mare Kurdistan, guvernul irakian trimite arme PKK-ului pentru ai răsturna pe Barzani. Rezultatul a fost o serie de asasinate ale liderilor kurzi de clanurile opuse.

Sfârșitul anului 2016, retragerea parțială a armatei ruse, urmată de eliberarea Aleppo-ului de către Armata Arabă Siriană, marchează inversarea definitivă a războiului. Acestea coincid în ianuarie 2017, cu sosirea la Casa-Albă a președintelui Donald Trump, al cărui program electoral prevede sfîrșitul strategiei Rumsfeld/Cebrowski, sfîrșitul sprijinului masiv pentru jihadisti, și retragerea NATO-ului și a trupelor americane din Siria. Franța înlesneste plecarea către Rojava a tinerilor luptători anarhisti convinși că apără cauza kurdă în timp ce lupta pentru Alianța atlantică [3]. Reîntorsi în Franța, ei se vor dovedi la fel de incontrolabili ca și tinerii francezi jihadisti. Astfel, potrivit DGSI-ului (Inteligenta interna), este unul dintre acești luptători care va încerca să doboare un elicopter al jandarmeriei, în timpul evacuării aeroportului de la Notre-Dame-Des-Landes [4].

În iunie 2017, președintele Trump autorizeaza o operațiune comună a Armatei Arabe siriene (comandată de președintele Bashar el-Assad) și a FDES-ului (adica, mercenarii kurzi pro-SUA) pentru a elibera Raqqa, capitala Daesh-ului [5]. Războiul s-a terminat.

Aceasta hartă a fost publicata de Anadolu Agency în ianuarie 2019. Ea arată 9 baze militare franceze, în Rojava, dintre care 8 au fost desfășurate de președintele Emmanuel Macron.

Imediat, Turcia publica prin intermediul agenției sale oficiale, Anadolu Agency, harta bazelor militare franceze în Rojava, al carui număr este prelungit sub președinția lui Emmanuel Macron la nouă. Nu se cunostea pînă atunci, decît cimentarea grupului Lafarge. Ankara ințelege să sublinieze că, contrar declarațiilor sale oficiale și spre deosebire de Statele Unite, Franța rămâne favorabila divizării Siriei.

În februarie 2018, ambasadorul Federației Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, dezvăluie că kurzii sirieni tocmai au acordat amnistie la 120 de lideri ai Daesh-ului, și i-au încorporat în YPG.

Încă din septembrie 2018, președintele Trump pregătește retragerea trupelor SUA din toată Siria [6]. Abandonarea «Rojavei» este condiționată de tăierea rutei iraniene care ar putea traversa acest teritoriu pentru a ajunge în Liban. Este la acest lucru că se va angaja președintele Erdogan în luna august. GI’i supravegheaza atunci distrugerea structurilor defensive ale Kurzilor. Un acord este aprobat pe 16 septembrie de Rusia, Turcia și Iran. Prin urmare, sfârșitul acestui pseudo-Kurdistan este iminent. Neînțelegând ce se întâmplă, Franța ramîne stupefiată atunci când trupele turcești invadează brutal acest pseudo-Stat autonom și care alungă populația care la ocupat ilegal.

Încrezut în el propriu și complet deconectat de realitate, Jean-Yves le Drian asigură pe platoul lui France 2, că Franța îsi continua fără riscuri obiectivele sale în Siria.

Invitat de jurnalul televizat al lui France2, pe 10 septembrie, ministrul Afacerilor Externe Jean-Yves le Drian, încearcă să-i reasigure pe Francezi asupra consecințelor acestui fiasco. El asigură că Franța controlează situația: jihadiștii deținuți în Rojava nu vor fi eliberați, în timp ce nu există nici o instituție pe teren, dar vor fi judecati pe acest teritoriu. El continuă să afirme că președintele Erdogan amenință Franța în gol. În cele din urmă, el refuză să răspundă la o întrebare asupra misiunii armatei franceze la fața locului, în plin dezastru.

Dacă ignorăm soarta care îi așteaptă pe jihadiștii care sunt prizonieri, precum și cea a populației civile care a furat acest pamînt, ne aflam fara vesti asupra soartei soldaților din cele nouă baze militare franceze. Ei sunt prinși între doua focuri, între armata turcă pe care președintele Hollande a trădat-o, și YPG-ul pe care președintele Macron l-a abandonat, și care au promis supunere Republicii Arabe siriene din nou.

Thierry Meyssan

[1] “A War Crime Or an Act of War?”, Stephen C. Pelletiere, The New York Times, January 31, 2003.

[2] Potrivit experților anti-teroristi, aceste atentate nu au fost efectuate folosind un modus operandi comparabil cu cel folosit în alte atentate revendicate de Daesh, dar poartă amprenta unei organizații militare meticuloase, a unui act de război comis de un Stat. « Le mobile des attentats de Paris et de Bruxelles », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 28 mars 2016.]. Președintele Erdogan va anunța fără echivoc atentatele împotriva Belgiei, și presa ei le va revendica. În cele din urmă, Salih Muslim organizeaza conscrierea obligatorie a tinerilor kurzi și-și construieste dictatura, în timp ce Ankara emite un mandat de arestare împotriva lui.

Decret de kurdizare forțată a Nordului Siriei. Acest document, făcut public de către victimele creștine asiriene, atestă curățarea etnică perpetrată de FDS, sub supravegherea militară SUA.

În octombrie 2015, Pentagonul creaza Forțele democratice siriene (FDS), o unitate de mercenari kurzi turci și sirieni, incluind cîtiva arabi și creștini, în scopul de a efectua o curățare etnică fără a fi nevoie să-și ia în mod public responsabilitatea. FDS-ul expulzează familiile asiriene arabe și creștine. Luptătorii, veniti din Irak și din Turcia, se instaleaza în casele lor și se fac stapîni pe pământurile lor. Arhiepiscopul catolic syriac de la Hassake-Nisibi, Arhiepiscopul Jacques Behnan Hindo, va depune mărturie de mai multe ori, că liderii kurzi au vorbit în fața lui despre un plan de eradicare a creștinilor din «Rojava». Forțele speciale franceze asista la aceasta crima împotriva umanității fără a se mișca. Pe 17 martie 2016, autonomia «Rojavei» (pseudo-Kurdistanul în Siria) este declarată [[« Déclaration du Rojava pour une Syrie fédérale », Réseau Voltaire, 17 mars 2016.

[3] “Brigazile anarhiste ale NATO-ului”, de Thierry Meyssan, Traduction Light Journalist, Reţeaua Voltaire, 12 septembrie 2017.

[4] « Ces revenants du Rojava qui inquiètent les services de renseignement », Matthieu Suc et Jacques Massey, Médiapart, 2 septembre 2019.

[6] “Trump eyeing Arab ‘boots on the ground’ to counter Iran in Syria”, Travis J. Tritten, Washington Examiner, September 29, 2018.