Cel de-al 116-lea Congres al SUA pregateste un nou razboi împotriva Siriei

În Washington, brațul de fier dintre Jacksonieni (reprezentati de echipa lui Donald Trump) și Imperialiști (adică clasa politică tradițională) ar trebui să împingă ce-l de-al 116-lea Congres nu doar să hărțuiască președintele, însa de asemenea să joace un rol mult mai mare în materie de politica externă.

Acest Congres a ales tocmai pe James Risch (Republican, Idaho) la președinția Comitetului Senatului pentru Afaceri Externe și Eliot Engels (Democrat, New York) la presedentia Comisiei echivalente a Camerei Reprezentanților. Cei doi oameni nu sunt de acord cu nimic altceva, decât cu sprijinul lor neclintit pentru Pentagon și Israel, și cu ura lor față de Siria.

Dacă James Risch este un republican al vechii școli, Eliot Engels este ceea ce numim în Franța un «bobo» (Bourgeois-Bohéme) din New York. Pozițiile sale incoerente între ele, satisfac toate comunitățile etnice din circumscripția sa. Mai presus de toate, el este cel care a depus în 2003 Syria Accountability and Lebanese Sovereignty Restoration Act, declaratia de război SUA împotriva Siriei.

De la deschiderea noii sesiuni și chiar înainte de a fi aleși președinți ai Comisiei, pe 3 ianuarie 2019, Risch și Engels, amîndoi au prezentat în adunările lor respective, o propunere de lege (S.1 și HR 31), care cuprindea un pasaj aproape identic vizînd împiedicarea reconstrucției Siriei. Cei doi oameni pretind a crede, că fotografiile din raportul lui Caesar, arată corpurile torturate de «regimul Bashar» (adica Republica Arabă Siriană) și nu de jihadiști (așa-numiții «adversari moderați»). Ei intenționează, deci, să sanctioneze Poporul sirian pentru ca au sprijinit pe cei pe care ei îi califica drept «torturatori» împotriva adevăraților torturatori [1].

În acest sens, ei continuă strategia pusă în aplicare de Jeffrey Feltman atunci când era ambasadorul Statelor-Unite în Liban. El a creat în acel timp, în 2005, un «Tribunal special» pentru a-l judeca pe președintele Bashar al-Assad, vinovat, conform ideilor lui si cu martori falsi, de asasinarea lui Rafic Hariri. Ieri «asasin», astăzi «torturator».

Nu este un secret pentru nimeni faptul că, dincolo de pretextele retorice, aceste propuneri de lege aplică în dreptul SUA strategia definită de același Jeffrey Feltman, atunci când a condus departamentul politic al ONU. Într-o nota secreta [2], scrisa în octombrie 2017, fostul consilier al lui Hillary Clinton dadea instructii tuturor agențiilor Natiunilor unite, să nu-i ajute pe civilii sirieni decît în caz de urgenta și pe termen scurt. El interzicea orice ajutor pe termen mediu sau lung, care permitea de a reconstrui țara. Această directivă depășea toate competențele lui, și a fost luată pe spinarea Statelor-membre ale Organizației, bineînteles fără cunoștința Consiliului de Securitate. Existența sa a fost dezvăluită zece luni mai târziu de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, pe 20 august 2018 [3].

Această strategie vizeaza în mod clar urmărirea aceluiași scop ca și cel al președintelui Barack Obama și al secretarului de Stat Hillary Clinton în timpul celor 7 ani de război împotriva Siriei, nu pe cale militara, deoarece Rusia este prezentă, ci pe cale financiară. Nu este vorba încă de răsturnarea președintelui Bashar al-Assad (acesta a fost doar obiectivul de război al Arabiei Saudite), nici Republica Arabă Siriană (acesta a fost doar obiectivul vechilor puteri coloniale), însă de a slăbi la extrem Statul sirian în aplicarea doctrinei lui Rumsfeld-Cebrowski.

Ceea ce senatorul James Risch și reprezentantul Eliot Engels pregătesc împotriva Siriei este deja pus în aplicare de Uniunea Europeană, un semn suplimentar că nu sunt parlamentarii SUA care au conceput această politică. De exemplu, pe 21 ianuarie 2019, Consiliul de Miniștrii ai Afacerilor Externe al Uniunii, a sancționat persoanele și societatile responsabile de proiectul Mariota City, un nou oraș care trebuia sa fie construit la periferiile Damascului [4]. Nici unul dintre acești oameni (cu excepția unuia) este implicat îndeaproape sau indirect în lupte și chiar mai puțin în acuzațiile de tortură. Aceștia sunt toți civili implicați într-un proiect de reconstrucție-pilot.

Pentagonul și Trezoreria

Din 2001, Trezoreria SUA a devenit o putere politică care lucrează în tandem cu Pentagonul. Această administrație este dotata de puteri ametitoare, în special prin crearea unei jurisprudențe care să îi permită legi extra-teritoriale ale SUA, sub pretextul că unele tranzacții internaționale au fost efectuate în dolari. Aceasta nu este legea, este o interpretare acceptată astăzi de către tribunalele SUA. În același timp, Trezoreria a dezvoltat instrumente financiare care îi permite să sanctioneze indivizi, corporații și State, cu o duritate pe care nimeni nu a reușit să o egaleze. Cel mai înfricoșător exemplu sunt sancțiunile impuse treptat împotriva Iranului începând cu 2005.

Contrar comunicării sale, Trezoreria sancționînd un stat nu îl condamnă nici pe acesta, nici pe conducătorii săi, însa împiedica populația lui, de orice contact economic cu Occidentul. Paradoxal, victimele acestor sancțiuni au învățat să le ocolească cu ajutorul aliaților Statelor- Unite. Astfel, în exemplul iranian, Emiratele Arabe Unite, si în special portul Dubai, au devenit organe de spălătorii de comert interzis. Președintele Mahmoud Ahmadinejad a reușit să creeze mii de intermediari în întreaga lume pentru a camufla comerțul țarii sale. Ele au fost închise de succesorul său, Hassan Rohani, apoi au fost redeschise în dezastru după retragerea SUA din acordul 5 + 1 și reîntoarcerea sancțiunilor. Aceste sancțiuni pot fi de o cruzime extrema, asa cum sunt cele luate împotriva Houthitilor din Yemen, care sufera o foamete criminală.

Reamintim că aceste sancțiuni politice nu au adesea nimic de-a face cu cele luate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, că în acest caz, ele sunt ilegale în dreptul internațional. Acestea sunt acte de război comparabile cu scaunele din Evul Mediu [5]. Astăzi, Trezoreria SUA aplică sancțiuni politice împotriva Bielorusiei, Burundi, Coreei de Nord, Cubei, Iranului, Libiei, Nicaragua, Republicii Centrafricane, Republicii Democrate Congo, Rusiei, Sudanului, Siriei, Venezuelei și Zimbabwe, carora trebuie sa le adăugăm Republicile Populare ale Donbass-ului (Ucraina), Hezbollah (Iran), Houthitii (Yemen) și multe altele.