ONU fragmentata de «exceptionalismul» SUA

Fostul ambasador la ONU al presedintelui Bush Jr. și actualul consilier al președintelui Trump, însarcinat cu securitatea naționala, John Bolton, sa opus unui aspect particular al Organizației Națiunilor Unite. Nu are importanță pentru el, că cineva îi poate constrînge țara asupra oricarui subiect. Prin urmare, cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate de la New York, formează un executiv la nivel mondial, care declara dreptul între națiuni ... dar nu poate impune Statelor Unite nimic.

Această opinie, «excepționalismul», a fost întotdeauna cea a Washingtonului, chiar dacă restul lumii nu si-a dat încă seama de ea [1]. Ea reapare în prezent într-un anumit context internațional, și va răscoli lumea pe care o cunoaștem.

«Excepționalismul» Statelor-Unite se referă la mitul „Părinților peregrini“ al Puritanilor, persecutați în Anglia, unde erau văzuti ca fanatici periculoși, ei s-au refugiat în Țările de Jos și apoi în cele două Americi, unde au sosit la bord lui Mayflower (1620). Acolo au construit o nouă societate, bazată pe teama de Dumnezeu. Aceasta a fost «prima națiune democratică», o «Lumină pe Deal», chemată să ilumineze lumea. Statele-Unite sunt în acelasi timp «un exemplu» pentru alții, și au o «misiune» - de a converti lumea, Voinței Divine.

Desigur, realitatea istorică este foarte diferită de această narațiune, dar nu este subiectul.

Timp de două secole, toți președinții Statelor-Unite, fără excepție, s-au referit la această falsificare istorică. În virtutea careia,
– ei negociază, semnează și adoptă tratate, în timp ce emit rezerve, astfel încât să nu le aplice în dreptul intern;
– ei prejudiciază faptul că ei urmează «Voia lui Dumnezeu» în timp ce dușmanii lor refuză acest lucru, și, deci, îi condamnă pentru aceleași fapte mult mai sever decât pe ei înșiși (dublu standard);
– ei refuză orice jurisdicție internațională care se aplică afacerilor lor interne.

Această atitudine duce la quiproquo (este greșit înțeleasă), cu atît mai mult cu cît, europenii sunt convinși să aiba spiritul deschis, atunci când ei nu fac nici un efort ca să înțeleagă particularitățile altora. Astfel, ei sunt convinși că refuzul Statelor-Unite de a adopta Acordul de la Paris asupra climei, este atribuit presupusului obscurantism al președintelui Trump. Este în realitate, o poziție constantă a Washingtonului. Acordul de la Paris din 2015, a fost precedat de Protocolul de la Kyoto din 1997, pe care Washingtonul la refuzat de asemenea: Statele-Unite erau hotărâte să nu adopte ceea ce – ele contribuisera sa scrie - pentru ca el impunea un comportament cetățenilor lor. Președintele Clinton a încercat să negocieze rezervele pe care ONU le-a refuzat. El a semnat atunci Protocolul pe care la trimis Senatului pentru ratificare. Acesta la respins în unanimitate de alegătorilor - Republicani și Democrați - oferindu-i astfel, un argument pentru a-și relua negocierile. Acest refuz a oricărei dispoziții legale internaționale care se aplică în dreptul intern, nu înseamnă că Statele-Unite resping Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris - pentru reducerea poluării aerului - și nici ca nu iau nici o dispoziție în acest sens, însa numai în dreptul intern.

În orice caz, excepționalismul implică faptul că Statele Unite sunt «o Națiune ca nimeni alta». Ei se gândesc la ei înșiși ca la un exemplu de democrație acasă, dar refuză să fie egali cu ceilalți, care, în acest fel, nu pot în niciun caz să îi considere ca democrați. În timpul Războiului Rece, Aliații au ales să ignore această trăsătură culturală, în timp ce dușmanii lor nu i-au dat atenție. De la dispariția Uniunii Sovietice până la declinul Occidentului, atunci când lumea era unipolară, aceasta particularitate nu se discuta. Dar astăzi, ea distruge sistemul de securitate colectivă.

Notam în trecere, că celelalte două State din lume au o doctrină apropiată de excepționalismul american: Israel și Arabia Saudită.

Având în vedere acest context, să examinăm modul în care suveranitatea înălțimilor Golanului a dat foc pulberii.

Statele-Unite și Golanul

La sfârșitul Războiului de Șase Zile (1967), Israelul a ocupat platoul sirian al Golanului. Rezoluția 242 a Consiliului de Securitate «subliniind inadmisibilitatea achiziționării de teritorii prin război" a ordonat «retragerea forțelor armate israeliene din teritoriile ocupate în timpul conflictului recent» [2].

În 1981, Knesset-ul decidea în mod unilateral să încalce această rezoluție și să anexeze platoul Golanului. Consiliul de Securitate răspundea prin Rezoluția 497, care declara această lege israeliană «nulă și neavenită, și fără efect juridic pe plan internațional" [3].

Timp de 38 de ani, Națiunile Unite nu au reușit să pună în aplicare aceste rezoluții, dar acestea rămîneau indiscutabile și au fost întotdeauna susținute de Statele-Unite.

Însa, la 26 martie 2019, Statele-Unite au recunoscut suveranitatea israeliană asupra Golanului ocupat, adică achizitia teritoriului prin război [4]. În acest sens, ei s-au retractat de voturile lor în Consiliul de Securitate referitoare la Golan, timp de 52 de ani, și de principiile Cartei Națiunilor Unite [5], care guverneaza elaborarea dreptului internațional, timp de 74 de ani.

ONU va continua să existe timp de mai multi ani, însă rezoluțiile sale au doar o valoare relativă, deoarece ele nu mai constrâng pe cei care le iau. Procesul de deconstrucție a Dreptului internațional începe. Intrăm într-o perioadă reglementată de legea celui mai puternic, așa cum a fost cazul înainte de Primul Război Mondial și crearea Ligii Națiunilor.

Noi stiam deja că, în Consiliul de Securitate chiar, cuvîntul Statelor-Unite are doar o valoare relativă, dupa minciunile enorme ale secretarului de Stat Colin Powell, la 11 februarie 2003, cu privire la pretinsa responsabilitate a Irakului în atentatele din 11-Septembrie, și pretinsele arme de distrugere în masă, irakiene, care amenințau Occidentul [6]. Dar aceasta, este prima dată când Statele-Unite îsi retracteaza votul lor în Consiliul de Securitate.

Washingtonul îsi argumenteaza decizia spunând că el ia nota de realitate: din 1967, Golan a fost ocupat de Israel, si din 1981, el este administrat de el, ca propriul său teritoriu. Potrivit lui, în virtutea excepționalismului american, această realitate la un aliat care se teme de Dumnezeu, are prioritate față de legea internațională, enuntată cu parteneri cu rea-credință.

Apoi, Washington, observă că ar fi un rău semnal, de a da Golanul Siriei, care nu este, în ochii lui, decît o bandă criminală, în timp ce este corect sa se recompenseze aliatul israelian excelent. Întotdeauna conform doctrinei excepționalității, Statele-Unite, această «Națiune ca nimeni alta», au atât acest drept, cît și această misiune.

După ce a dominat lumea, Statele-Unite slăbite renunță la Națiunile Unite. Pentru a-și menține poziția dominantă, ele se întorc asupra partii din lume pe care înca o mai controlează. Până în prezent, Rusia și China, îi considerau, dupa imaginea lui Serghei Lavrov, ca un animal pe moarte, care trebuie să fie escortat cu amabilitate la moarte, asigurarîndu-se că el nu mai produce vre-un dezastru. Dar Statele-Unite si-au oprit declinul lor, cu alegerea lui Donald Trump, și acesta, după ce a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanților, a făcut o alianta cu Statul profund SUA (după cum reiese din numirea lui Elliott Abrams [7], și retragerea acuzației de coluziune cu inamicul raportată de procurorul Robert Mueller [8]) pentru a se mentine la putere.

În fapte, nu ne îndreptăm spre crearea unei a treia instituții mondiale, după Liga Națiunilor și a Organizatiei Națiunilor Unite, însa spre o diviziune a lumii în două zone organizate, conform unor modele juridice distincte: una sub dominația SUA, și cealalta formata din State suverane în jurul «Parteneriatului Eurasiei înlargita». Spre deosebire de Războiul Rece, în care era dificil să călătorești de la Est la Vest și invers, însa în care ambele blocuri admiteau singurul sistem juridic al Națiunilor Unite, noul sistem ar trebui să permită călătoria și comerțul de la o regiune la alta, dar ar trebui să fie organizată în jurul a două modele de Drept.

Este exact această lume post-occidentală pe care ministrul de externe rus Serghei Lavrov a anunțat-o la 28 septembrie 2018, la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite [9].

Observăm în trecere că, în timp ce Israelul a salutat ca o victorie, recunoașterea suveranității de către SUA asupra Golanului, Arabia Saudită, după o reflecție, a condamnat-o. Această poziție nu corespunde doctrinei saudite, însă, având în vedere unanimitatea lumii arabe împotriva acestei cuceriri teritoriale, Riyadh a ales să se alăture poporului său. Din același motiv, ea va fi forțata să refuze de asemenea «afacerea secolului» asupra Palestinei.

Statele Unite s-au schimbat ?

Presa nu îsi ofera dreptul să anticipeze, așa cum noi am făcut-o, sfârșitul ONU-ului și împărțirea lumii în două zone juridice distincte. Nereusind sa înțeleaga evenimentele, ea se agață de o mantra: populistul Donald Trump ar fi schimbat Statele Unite și ar fi distrus ordinea liberală internațională.

Asta înseamna ca uităm Istoria. Președintele SUA Woodrow Wilson a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai importanți arhitecți ai Ligii Națiunilor după Primul Război Mondial. Dar aceasta, bazată pe egalitatea între State, în conformitate cu gândirea francezilor Aristide Briand și Leon Bourgeois, se ciocnea direct de excepționalismul Statelor- Unite. De aceea, ei nu au facut parte niciodată din ea.

În schimb, Organizația Națiunilor Unite, în care președintele Roosevelt fusese unul dintre arhitecți, amesteca o adunare de State democratice și un director la nivel mondial, Consiliul de Securitate, inspirat din sistemul de guvernare al Congresului de la Viena (1815). Prin urmare, a fost posibil ca Statele-Unite să participe, ceea ce au făcut.

În măsura în care, astăzi, ei nu-și pot exercita autoritatea nici asupra Rusiei, nici asupra Chinei, și unde nu au nici un motiv să se ocupe cu aceste două puteri, Statele-Unite se retrag din sistemul Națiunilor Unite.

Este grotesc, pentru puterile occidentale care au beneficiat pe larg de acest sistem timp de 74 de ani, de a se scînci, deplorând aceasta scurgere. Ar trebui mai degrabă sa se întrebe cum am reușit noi, să construim o astfel de clădire tumultoasă: Liga Națiunilor stabilise egalitatea între State, dar a refuzat egalitatea între Popoare, Organizația Națiunilor Unite a încercat să impună o morală universala, ignorînd universalismul rasei umane.